Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Satu Mare va găzdui Festivalul ”Bucurie în Mișcare” 2018

,,Alege mișcarea azi” a luat sfârșit, după 15 zile în care români din 24 de orașe din țară au demonstrat că iubesc mișcarea, sportul și stilul de viață activ. Concursul a fost organizat de către Asociația 11even, ca parte integrată a programului ,,Bucurie în Mișcare” 2018, program susținut de Kaufland România. Competiția a reușit să formeze în fiecare oraș participant adevărate comunități care s-au mobilizat și ambiționat pe zi ce trece, pentru a-și duce orașul în topul câștigătorilor competiției online.

Peste 10.000 de postări care au surprins bucuria mișcării au fost validate până la finalul celor 15 zile de competiție. Cele 12 orașe câștigătoare, care vor găzdui evenimentele ,,Bucurie în Mișcare” în această primăvară sunt: Arad, Bacău, Baia Mare, Craiova, Deva, Galați, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roman, Satu Mare, Slatina și Timișoara.

La prima participare în acest concurs, Satu Mare s-a clasat pe primul loc in grupa si pe locul al doilea pe țară, la egalitate cu Râmnicu Vâlcea, cele două orașe acumulând fiecare un total de 11150 de puncte. Primul loc în clasamentul national a fost ocupat de orașul Roman cu  20700 de puncte. Participanții au impresionat atât prin numărul mare de postări pe Facebook și Instagram, cât și prin diversitatea activităților sportive pe care le-au practicat.

Orașele câștigătoare ale competiției vor fi gazda Festivalului ,,Bucurie în Mișcare” timp de 6 weekenduri în perioada 5 mai – 10 iunie 2018. Evenimentele campaniei vor reflecta apropierea dintre viața urbană și aventurile în aer liber, iar aceste 12 orașe din România vor deveni centrul activităților în aer liber care vor îmbrăca diverse forme. Ele vor aduce împreună copii și părinți, tineri care împărtășesc aceleași pasiuni, sportivi amatori și profesioniști, într-un eveniment plin de viață și deschis întregii comunități.

 

 

3 comentarii

  1. Johny Bravo Răspunde

    Dacă puturosul ăsta de oraș care face mișcare doar cu mașina și eventual când ridică cetățenii telecomanda de pe masă a ieșit pe locul doi pe țară …. Hm. Cum o fi la cei care au ieși ultimii?

    • Unu Răspunde

      Ba nene, suntem buni la miscare…pe Facebook, pe console …in special degetul mare si arătătorul se misca de nu-i adevărat. Aaaa să nu uit și la poze in mișcare ne mișcăm bine. La câte piste de biciclete sau piste de alergare avem!

    • Unu Răspunde

      A… am uitat ceva, noroc că nu avem și noi un mall adevărat din ăla cu etaj si scări rulante să vezi atunci miscare…nene, de la Mac la Kfc, de la o sala de cinema la alta, miscare adevărată! !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.