Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

FOTO. Cursa Bucuriei, maraton organizat pentru copiii bolnavi oncologic

Cursa bucuriei, eveniment organizat pentru copiii bolnavi oncologic şi familiile acestora, s-a desfășurat pentru a noua oară în Ungaria, la Hungaroring, unde au participat şi 15 asistaţi din Programul „Raza Speranţei” al Fundaţiei Hans Lindner, dedicat acestor copii.

A fost din nou o mare experiență pentru copiii ce sâmbătă dimineața, în zori de zi, au pornit entuziasmați către Mogyoród, unde îi așteptau 180 de mașini rally ale echipei Cursa Bucuriei. La eveniment au luat parte copii ce au participat pentru prima dată, dar și alții ce au participat de mai multe ori la renumitul Hungaroring, unde au concurat mari piloți renumiti, precum: Prost, Lauda, Senna, Schumacher și mulți alții.

După înregistrare, copiii și-au ales mașinile preferate conduse de către un pilot profesionist, după care a început marea distracție. Aceștia fost foarte încântați și fericiți că au avut ocazia să încerce și să se plimbe pe circuit cu mai multe tipuri de mașini, precum: Porsche, Lamborghini, Maserati, modelele sportive de Mercedes, Subaru și o varietate mare de mașini austosport.

Nu a existat niciun moment de plictiseală. În pauze, când unii copii îşi aşteptau rândul, un magician i-a încântat pe copii cu diverse trucuri impresionante, alții au luat parte la spectacole de dans si concert, însă pictura pe față a avut cel mai mare succes în rândul celor mici.

Organizatorii și piloții de curse și-au demonstrat profesionalismul, primindu-i cu răbdare și înțelegere pe micuții ce au dorit să călătorească cu ei, oferindu-le și mici surprize (fructe şi sucuri sănătoase) la sfârșitul circuitului.

Organizatorii au avut grijă și de aparținatorii copiilor, oferindu-le şi lor o experiență unică prin participarea la o aventură off-road cu maşini de teren prin pădure.

”Suntem cu toţii conştienţi de o bună vreme, că bucuria aduce vindecare, iar starea de bine ne dă puterea de a uita de grijile zilnice. În ziua de azi, tot mai mulţi sunt de părere că şi sufletul trebuie tratat, pentru ca fizicul să se poată vindeca mai uşor. Dar pentru asta e nevoie de momente de bucurie şi voie bună, iar echipa “Cursa bucuriei” a contribuit cu adevărat şi ea la bucuria copiilor şi a părinţilor, încercând să ofere reale speranțe copiilor bolnavi și familiilor lor, prin unirea forțelor.

Cuvinte de laudă şi de mulţumire (inclusiv susținătorilor sătmăreni ai programului Raza Speranței) sunt pe această cale adresată acelora, care au pregătit şi au realizat cu multă dăruire şi disciplină acest eveniment, oferind o zi plină de aventuri, într-o companie cu adevărat fantastică”, este mesajul echipei Hans Lindner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.