Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTOGALERIE. Accident teribil între două autobuze, cu 12 victime. Primele concluzii

Polițiștii au ajuns la primele concluzii după accidentul teribil ce a avut loc în această dimineață în municipiul Satu Mare. Potrivit oamenilor legii, evenimentul rutier s-a produs din cauza unui șofer, de 41 de ani, care se afla la volanul unui autobuz înmatriculat în Satu Mare. Acesta din urmă, venind dinspre Parcul Industrial Sud și încercând să intre pe Bulevardul Lucian Blaga nu a acordat prioritate unui alt autobuz, înmatriculat în județul Cluj.

În urma impactului a rezultat 12 victime, rănirea gravă a unuia dintre șoferi, iar o femeie, în vârstă de 29 de ani, a fost proiectată sub unul dintre autobuze. Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 7.00.

Ce spune Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare:

În cursul zilei de azi, la ora 07:10, I.S.U. ,,SOMEŞ” Satu Mare a fost anunţat despre producerea unui accident rutier, prin coliziunea a două autobuze, pe drumul european E81, la ieșirea din  municipiul Satu Mare.

Pentru asigurarea intervenției de urgență integrate, începând cu ora 07:11 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La faţa locului s-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu trei  autospeciale cu modul de descarcerare grea, două ambulanţe tip S.M.U.R.D. (Echipaj de Prim Ajutor Calificat și Terapie Intensivă Mobilă) şi 5 ambulanţe din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare. A fost prealertată Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, în vederea pregătirii pentru primirea unui număr mai mare de victime, respectiv a fost prealertat un echipaj cu elicopter SMURD.

În urma impactului dintre cele două autobuze au rezultat 12 victime, dintre care două încarcerate (unul dintre șoferi) și o persoană de sex feminin, în vârstă de 29 de ani, care a fost proiectată prin geam și a fost prinsă sub roata autobuzului. Echipajele de intervenție au acționat pentru descarcerarea celor două victime, care au fost preluate de către personalul medical prezent la fața locului și au fost la  Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

Pentru celelalte 10 persoane s-a intervenit în vederea acordării primului ajutor medical și transportarea lor la spital.

 

 

2 comentarii

  1. mae Răspunde

    doamne fereste

  2. Gigi Răspunde

    Fraierul care era la volan și a produs accidentul trebuie sa devină pieton pt totdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.