Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Rezultatele concursului de proiecte cu finanțări nerambursabile. Lista proiectelor câștigătoare

Comisia de specialitate, constituită la nivelul Primăriei Municipiului Satu Mare, prezidată de primarul Kereskényi Gábor, a încheiat procesul de evaluare și selecție a celor 57 de proiecte depuse de către organizațiile non-profit din sfera tineretului, sportului și activităților culturale.

Din cele 57 de proiecte depuse, 47 au avut dosarul complet, conform metodologiei de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă, cu fonduri alocate din bugetul local al municipiului Satu Mare prin Centrului Cultural G.M. Zamfirescu.

“Am încheiat cu succes o nouă procedură de selecție a proiectelor depuse de către organizațiile non-profit din municpiul Satu Mare. Am convingerea că toate proiectele care au fost declarate eligibile vor avea un impact pozitiv în comunitatea noastră și vor fi atractive pentru o mare parte dintre sătmăreni. Doresc să felicit organizațiile nonguvernamentale și asociațiile pentru toate proiectele depuse și să le asigur că ne vom implica și pe viitor la fel de mult în susținerea activităților culturale, sportive și de tineret ”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

În acest an, Primăria Municipiului Satu Mare prin Centrul Cultural “G.M Zamfirescu” a alocat 450.000 lei pentru finanțarea proiectelor, din care 300.000 lei pentru proiectele din sfera culturii. De altfel, pe acest domeniu au fost depuse cele mai multe solicitări, respectiv 29 de proiecte.

De asemenea, Primăria Municipiului Satu Mare a alocat 100.000 lei pentru susținerea financiară a proiectelor destinate tinerilor și 50.000 lei pentru desfășurarea evenimentelor sportive.

În acest an, pe domeniul tineret au fost depuse 20 de proiecte, iar în urma procesului de selecție, vor fi finanțate 13 proiecte care au îndeplinit condițiile de eligibilitate.  Pe linia de sport au fost depuse 8 proiecte, toate fiind declarate eligibile.

Lista proiectelor câștigătoare poate fi consultată pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Satu Mare , www.satu-mare.ro  și pe site-ul Casei de Cultură “G.M Zamfirescu”  casa-zamfirescu.ro

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
VIDEO. Grevă la GP Sofa! Zeci de oameni au scandat în curtea fabricii!

Grevă la GP Sofa! Zeci de angajaţi ai fabricii de canapele GP Sofa au întrerupt lucrul în această dimineaţă. Oamenii...

Închide