Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Tentativă de suicid în Satu Mare. Un bărbat a amenințat că se aruncă de pe bloc

În cursul acestei dimineți, la ora 08:55 salvatorii Detașamentului de Pompieri Carei au fost solicitați să intervină la o tentativă de suicid. Apelul la numărul unic pentru apeluri de urgență a fost efectuat de către un trecător aflat în zonă. La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu o autoscară și o ambulanță SMURD.

Cetățeanul care amenința cu sinuciderea se afla pe o schelă metalică amplasată lângă un bloc de locuințe, la nivelul etajului al treilea. După efectuarea cu succes a negocierii de către echipajul de poliție, s-a intervenit pentru coborârea cetățeanului cu ajutorul autoscării și predarea acestuia echipajului medical care încadra ambulanța aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

Sursa – ISU Satu Mare

 

 

12 comentarii

  1. y Răspunde

    Eu crede ca cum este poziționată la capetul de block este boratul meu nnoorryyk (poet din karoly ),nu esit rima la el,scris gresit la romaneste!
    Doamne feri!

    • y Răspunde

      Caută-ți altă literă din alfabet. Dacă știi ce e aia. La cum scrii mi se pare că acum ai scăpat din ceva ospiciu. Ia-ți pastilele urgent!

      • y Răspunde

        Ciocu mic minciunica!

        • y Răspunde

          @y-ule fals, prin prezenta te anunț că mi-am schimbat DEFINITIV nickname-ul. Văd că faci obsesie di asta. Ar fi bine să consulți un doctor. Sau să-l copiezi pe ăla de pe bloc. Dar te rog insistent du acțiunea până la capăt!

          • Serios

            Ce tare esti…DEFINITIV!
            Minciunica ia o pauză definitivă!

        • Norick Răspunde

          @y (original) : ai o corcitură ? :-))))
          Stai liniştit , cum scrie asta şi de la o poştă se vede diferenţa…
          Ne foglalkozz vele – apatejen nevelkedett…;-)

          • y

            Cum scrie asta….ăsta! !!!

          • y

            @Norick, valószinűleg valaki a szerkesztőségből unatkozik mert nagyon hamar észreveszi ha irok valamit. Nőjjön nagyra és akadjon meg a torkán. Bunkó.

          • Norick

            @y : Lehet, de ha őt ez teszi boldoggá.. Legyen úgy… ☺️ ? ?

    • Unu' Răspunde

      Ai o problemă gravă, undeva in zona capului… Caută un specialist, poate eviți eutanasia!

  2. xxx Răspunde

    E bună poanta! Cineva vorbește singur! Aloo, Enătescu!!!

  3. y Răspunde

    Cum scrie asta….ăsta! !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.