Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Zilele Orașului 2018: Trei zile de sărbătoare în centrul Sătmarului

Cea de-a 22-a ediție a Zilelor Orașului Satu Mare adună sub cupola sa o gamă largă de concerte și activități prin care pot fi reflectate multiplele aspecte ale comunității noastre. Anul acesta ediția se va desfășura în perioada 25-27 mai în mare parte după aceleași reguli ca și anul trecut.

Cum prezintă Primăria municipiului Satu Mare evenimentul din acest an:

În 2017 am acordat o atenție deosebită acestui eveniment încercând să îmbunătățim mai multe aspecet, atât în ceea ce privește programul artistic, cât și aspectele organizatorice. Ne dorim ca și ediția din acest an să iasă cel puțin la fel de bine.

Așa cum am anunțat anul trecut, după eveniment am dorit să aflăm feedback-ul sătmărenilor. În baza acestor rezultate am încercat să conturăm și programul de anul acesta, dar și aspectele care privesc amenajarea standurilor comericale și a activităților în care se implică ONG-urile sau alte instituții.

Cheia succesului acestui eveniment este prezența sătmărenilor la acest eveniment, pe tot parcursul celor trei zile. Anul trecut au participat la această manifestare zeci de mii de sătmăreni, ceea ce ne face să ne dorim ca în acest an să se adune la cele două scene un număr și mai mare.

  1. LOCAȚIILE

scena I- PIAŢA 25 OCTOMBRIE

scena II – PIAŢA LIBERTĂŢII

Târgul Meșterilor Populari – PASAJUL CORNELIU COPOSU

  1. COMERȚ ȘI ALIMENTAȚIE PUBLICĂ

Deși mai este o lună până la deschiderea evenimentului, comercianţii se grăbesc să ocupe teren pentru a-şi putea desfăşura activitatea în cele mai bune locuri de lângă cele două scene.

Anul trecut au fost participat la evenimentul nostru 128 de comercianți, iar anul acesta până în present au depus deja cereri în acest sens 51 de firme.

La fel ca și anul trecut și la ediția din acest an vom impune reguli stricte comercianților, mai ales că în acest an o mare parte din evenimente vor avea loc în Piața 25 Octombrie și pe jurul scenei, aici unde am demarat deja reabilitarea pasajului și a platoului de evenimente de pe pasajul Corneliu Coposu.

NU dorim să vedem mizerie în jurul standurilor, umbrele care mai de care mai colorate sau improvizații.  Pe acest segment mai avem de adus îmbunătățiri și cred că anul acesta dacă vom face controale mai severe și mai dese privind derularea acestei activități, vom aduce un plus de imagine întregului eveniment.

Fiecare comerciant va trebui să respecte exact spaţiul închiriat și să amenajeze un spaţiu pentru depozitarea corectă a deşeurilor și aici mă refer în special la uleiul menajer.

Pe această latură, ne dorim ca anul acesta comercianții să vină cu o ofertă diversificapă și variată de produse. Cred că sătmărenii sunt pregătiți să guste pe lângă micii și cartofi prăjiți și alte gen de produse, cel puțin aceasta a fost opțiunea pe care și-au manifestat-o când au completat chestionarele.

Pe partea de tarife, în acest an, ca o noutate, Primăria Municipiului Satu Mare va aplica tarife diferențiațe în funcție de specificul activității:

!!! ONG-urilor și și meșteșugarilor le oferim posibilitatea de a-și prezenta produsele fără a le încasa bani pentru asta.

 Doresc să amintesc la acest capitol că, la fel ca anul trecut, comerțul ambulant nu este permis!

 

  1. PROGRAM ARTISTIC

Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, 25 mai, de la ora 19.00, imediat după concertul susținut ÎN Piața 25 Octombrie de orchestra Filarmonicii Dinu Lipatti.

Așa cum am mai amintit, stabilirea programului artistic din acest an a ținut cont și de preferințele musicale ale sătmărenilor. Astfel că, anul acesta, cel puțin din acest punct de vedere, nu am nici o indoială că spectacolul va fi pe măsura așteptărilor publicului.

Începem VINERI în forță: Pe scena principal vor urca artiști consacrați din industria muzicală românească precum  Cargo și Carla’s Dreams, artiști care au devenit virali pe internet mai ales în rândul publicului tânâr, respectiv Iuliana Beregoi și una dintre cele mai bune trupe pop din Ungaria, Irie Maffia.

SÂMBĂTĂ, sătmărenii vor parte de un program artistic la fel de promitățor. Pe scena I va urca Doddy,  unul dintre cei mai talentati si mai fresh rapperi din Romania și care a colaborat deja cu artisti ca Puya, Lora, What’s Up, Marcel Pavel.  Urmează concertul  trupei The Carbonfools (HU), care s-a axat de-a lungul timpului pe muzica electronică, reportoriul lor fiind un amestec de genuri rock, blues, reggae. Va urma apoi concertul trupei Bere Gratis care vine însoțită de Gheorghe Zamfir, după care un show de lasere.

DUMINICĂ, pe scena din Piața 25 Octombrie vor încinge atmosfera cei de la Daggu Project și Black River Blues Band, în deschiderea concertelor susținute de Holograf și Edda (HU),

Evenimentul se va încheia cu un show de artificii care va avea ca tematică efectul pirotehnic brocade.

La scena II vom avea în acest an un program artistic dedicat Centenarului Marii Uniri. Vineri, muzică folk și ușoară, dans modern și chiar azi a confirmat Mircea Baniciu cu trupa.  Sâmbătă programul va cuprinde muzică ușoară, folclor, iar duminică tot program folcloric.

  1. ALTE ACTIVITĂȚI

La Târgul Meșterilor Populari s-au anuntat deja 40 de meșteri din Romania, Ungaria, Bulgaria, Polonia. Se vor vinde produse produse din lemn, piele, ceramică, teșături, obiecte hand-made.

Pe lângă programul artistic, evenimentul va mai cuprinde și activități distractive pentru copii. Ca o noutate, în acest an în Piața Libertății va fi amenajat un mic orășel al copiilor, aceasta fiind o altă dorință a sătmărenilor, mai multe programe dedicate copiilor.

  1. ORAȘE ÎNFRĂȚITE

Ca și anul trecut, și anul acesta am lansat invitația orașelor înfrățite de a participa la acest eveniment. Până în prezent și-a anunțat prezența orașul înfrățit Rzeszów care va fi reprezentat de 49 de persoane, o trupă de teatru stradal, o trupă de dans, producători locali și un ONG.

Pe de altă parte, a mai confirmat prezența și Nyíregyháza, urmând să comunică numărul de persoane. Așteptăm confirmările și de la celelate orașe.

  1. BUGETUL EVENIMENTULUI

Primăria Municipiului Satu Mare a alocat pentru desfășurarea acestui eveniment 290 de mii de lei, la fel ca și anul trecut. Avem deja discuții și cu mai mulți sponsori, urmând ca aceștia să completeze suma alocată de noi astfel încât să ne putem ridica la așteptările sătmărenilor. Avemd deja câteva confirmări, însă la următoarea conferință de presă voi prezenta mai mute detalii.

Sursa – Primaria Satu Mare

 

 

6 comentarii

  1. Aaaa Răspunde

    Atat frate iar udmr buli da poduri drumuri nu este banii!!!Cat ne cosa buli asta imediat vin si partium napok alti bani alta distratie…

    • Norick Răspunde

      Aiaiaiai frate : eu cred , ca number one problema ta este lipsa sarmalelor gratuite… :-)))

      • y Răspunde

        Sarmalele le dă ”Doamne miluiește”, e prea obișnuită lumea cu potya. Iar dacă dă, toată lumea se întreabă că oare ce se urmărește. Ca pe vremuri, știi tu – ”Ce se bagă?”. Dar oricum, sper că anul ăsta nu dăm cu bota-n baltă ca anul trecut cu fosila lui Dr. Alban și cu copy-paste-ul lui Boney M. Plus sonorizarea. A fost sub orice critică.

        • Norick Răspunde

          @ y : speranţa moare ultima dată…:-)
          Sărbători fericite ! :-)))

  2. Ana Poda Răspunde

    Municipiul Baia Mare devine, începând cu data de 2 mai 2018, noua Capitală a Tineretului din România după ce în finala pentru acest titlu a învins municipiul Satu Mare. Astfel că azi, 1 mai, și mâine, 2 mai, la Baia Mare va fi organizată o sărbătoare desoebită la care au fost invitați să cânte trupe și artiști în mare vogă acum în România.Petrecerea va începe AZI, de la ora 17.00, când pe scena amplasată în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare vor urca câteva trupe locale. Distracția va continua, apoi cu Alina Eremia, Deepcentral, Antonia, Paraziții și Carla’s Dreams.În data de 2 mai, de la ora 17.0 și până la ora 24.00, pe scena amplasată în Centrul Vechi, după o serie de trupe locale, vor concerta, Lidia Buble & Band, AMI, Faydee, Delia, INNA, Faydee și B.U.G. Mafia. …Sartu Mare demult a fost depasit de Baia Mare,la toate capitolele !!Adevarul este ca ei nu au UDMR !!!

  3. Johny Bravo Răspunde

    La faza cu depășitul ai dreptate, dar uitându-mă la lista celor care concertează la BM, scuză-mă….. Alina Eremia, Antonia, trupa cu fața vopsită care vine și la noi, INNA cea deja răsuflată…..etc., etc. Prefer să absentez. Adi de la Vâlcea, Florin Salam, ceva ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.