Ultima actualizare: ieri, 21:09
Locale

FOTOGALERIE. Apa, turismul și produsele tradiționale din Sătmar, promovate la EXPO – 2018 „Fabricat în Satu Mare”

Județul Satu Mare este prmovat intens în aceste zile în cadrul celei de-a VII-a ediții a evenimentului EXPO – 2018 „Fabricat în Satu Mare”, ce și-a deschis porțile în această după-amiază, de la ora 14.00, hala fostului Supermarket INTEREX, din municipiul Satu Mare.

Această ediție este una specială, datorită faptului că vine cu o tematică mai mult decât interesantă, și anume apa, turismul și produsele tradiționale. Evenimentul a fost deschis de către reprezentanții Asociaţiei Economice Germano Română Satu Mare, în frunte cu președintele Iuliu Cadar și vicepreşedintele Tiberiu Markos și s-a bucurat de prezența conducerii Sătmarului precum și a parlamentarilor sătmăreni.

Așadar, prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor au luat, pe rând, cuvântul și au subliniat importanța acestui eveniment, unul cu un impact deosebit când vine vorba de economia Sătmarului. Pe lângă autoritățile publice județene și locale, cea de-a VII-a ediție a EXPO „Fabricat în Satu Mare”, s-a bucurat de asemenea, de prezența senatorului Gabriel Leș, precum și a deputatului Romeo Nicoară.

Prin această ediție, se dorește promovarea turismului de relaxare și balneoterapie, pe baza de apă/apă termală, precum și produsele tradiționale sătmărene, a vinotecilor și pălinciilor, dar și a frumuseților naturii, a castelelor și cetăților.

Evenimentul i-a adus împreună, pentru 3 zile, pe acei „furnizori” și „consumatori” (dar nu in mod exclusiv), care au obiectul de activitate legat de apă, pe cei care iubesc turismul hidrotermal, pe cei interesați de produsele alimentare produse la noi, de vinotecile și pălinciile noastre, respectiv pe cei care susțin sau sunt amatori ai sporturilor acvatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Se lucrează intens la drumurile județene. Lista cu tronsoanele aflate în lucru

Firmele executante desfășoară în continuare lucrări de întreținere și modernizare a drumurilor județene. În data de 10 mai, firma DIFERIT SRL...

Închide