Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Magyar Lóránd a solicitat directorului Regionalei CFR Călători renovarea Gării din Satu Mare

Deputatul UDMR de Satu Mare a obținut reluarea cursele feroviare de sâmbătă și duminică  pe ruta Satu Mare-Halmeu.

„Este inacceptabil ca Gara din Satu Mare să funcționeze în asemenea condiții, iar în secolul XXI călătorii să fie nevoiți să suporte astfel de condiții inumane” – a declarat Magyar Lóránd, deputat UDMR de Satu Mare, la dezbaterea organizată de Consiliul Județean Satu Mare cu reprezentanții Regionalei CFR Călători.

Cu acest prilej, Eugen Fărcășan, directorul Regionalei CFR Călători Cluj, a oferit detalii cu privire la noul  mers al trenurilor, la programul trenurile estivale, respectiv la introducerea unei noi linii care să facă legătura între Cluj și Viena.

Deputatul sătmărean a ridicat problema cu privire la planurile CFR legate de repornirea cursele feroviare de sâmbătă și duminică  pe ruta Satu Mare-Halmeu. Deputatul Magyar Lóránd a adresat Ministerului Transporturilor o întrebare pe tema anulării curselor în zilele de sâmbătă și duminică, semnalând că, intrarea în vigoare a acestei hotărâri care desființează legăturile feroviare cu reședința de județ în week-end, ar crea probleme locuitorilor din zona Halmeului, îndeosebi navetiștilor.

În urma intrebării adresate de Magyar Lóránd, ministerul a decis ca, până cel târziu pe 10 decembrie, data intrării în vigoare a noului mers al trenurilor, vor fi repornite cursele de sâmbătă și duminică pe ruta Satu Mare-Halmeu.

Reamintim că SNCFR Călători a avut în vedere și desființarea  cursei Satu Mare-București, însă, datorită intervenției deputatului Magyar Lóránd,  compania feroviară a menținut acest tren.

Deputatul a ridicat, de asemenea, problema situației gării CFR Satu Mare. Ministerul Transporturilor promite de mult timp renovarea clădirii istorice a gării CFR Satu Mare, însă, în afară de o schimbarea a acoperișului, care se deteriorase deja, și anumite retușări minuscule, nu s-au făcut demersuri în acest sens.

Gara CFR Satu Mare a fost inaugurată la data de 25 septembrie 1871, pe perioada monarhiei Austro-Ungare. Clădirea a fost ridicată  în 1899, după proiectul lui Pfaff Ferenc, născut la Mohács, de numele căruia se leagă proiectarea multor clădiri de acest gen de pe teritoriul monarhiei.

Renovarea a fost solicitată încă în anul 2015 de către Kereskényi Gábor, pe atunci deputat parlamentar, însă lucrările de renovare se lasă așteptate încă de atunci.

În cadrul întâlnirii de joi reprezentantul CFR a semnalat că se efectuează și în prezent mici lucrări de renovare, dar și faptul că se preconizează o reabiliatare totală a clădirii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.