Ultima actualizare: azi, 11:14

Locale

Razii de amploare în weekend. Polițiștii au aplicat peste 230 de amenzi, în valoare de 60.000 de lei

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au acţionat în perioada 18-20 a.c., pentru prevenirea accidentelor rutiere şi combaterea cauzelor generatoare ale acestora, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță pe raza județului.

Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au constatat peste 230 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 60 000 de lei. Totodată, au procedat la reținerea a 11 permise de conducere pentru diverse abateri săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice și a unui certificat de înmatriculare.

Pe parcursul acestei perioade polițiștii rutieri au filmat și înregistrat cu aparatul radar 33 de conducători auto cu vârste cuprinse între 24 de ani și 53 de ani, care circulau cu viteze de la 101 km/h până la 158 km/h.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat pe parcursul sfârșitului de săptămână pentru asigurarea unui climat sigur de ordine publică și prevenirea faptelor antisociale. Cu această ocazie, au aplicat 52 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991 având o valoare de peste 14 000 de lei.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.