Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

FOTO/VIDEO. Percheziții de amploare ale polițiștilor sătmăreni! Mai multe persoane au fost arestate

Ca urmare a perchezițiilor desfășurate în data de 20 iunie a.c. de către ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.), sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, împreună cu polițiști din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației  pentru destructurarea unui grup infracțional organizat care a introdus în țară mari cantități de țigări de contrabandă, în mod fraudulos și prin săvârșirea unor fapte de corupție, ieri, 21 mai a.c., procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penele față de 6 persoane, solicitând instanței de judecată arestarea preventivă a acestora.

Pe baza probelor existente la dosarul cauzei, Tribunalul Maramureș a admis și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, față de 4 dintre inculpați, dintre care un agent de poliție de frontieră, pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, dare de mită în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum și aderare la un grup infracţional organizat.

În fapt, în data de 20 iunie a.c., ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Maramureş, împreună cu ofițeri de poliție judiciară ai Serviciilor Județene Anticorupție Suceava, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Mureș și Sălaj, în baza ordonanţelor de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au efectuat 5 percheziţii domiciliare în județele Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud, dintre care 2 la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei și Sectorul Poliției de Frontieră Vișeu de Sus. Totodată, au fost puse în executare 2 mandate de aducere și audiați un număr de 10 suspecți. În aceeași zi, în același dosar penal, au fost efectuate alte 13 percheziții domiciliare de către lucrători de poliție judiciară din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, delegați de asemenea în cauză.

Activitățile procedurale penale desfășurate în cauză au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat care a traficat numeroase cantităţi de produse accizabile din tutun provenite din spaţiul extracomunitar (Ucraina) prin introducerea lor frauduloasă în ţară, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cu sprijinul unor persoane din cadrul I.P.T.F. Sighetu Marmației.

De la membrii grupării au fost ridicate cantități însemnate de produse de contrabandă, traficate din Ucraina. Totodată, au fost ridicate şi indisponibilizate mai multe vehicule și terminale mobile, folosite de membrii grupului infracţional în activităţile ilicite de transport a ţigărilor provenite din contrabandă.

În urma activităților de administrare a probatoriului a rezultat că, din actele de urmărire penală efectuate în cauză până la momentul prezent, rezultă că grupul infracţional la care au aderat persoane din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației, a acționat cu sprijinul direct al unor cetăţeni ucraineni, facilitându-le acestora introducerea ilicită în România a numeroase cantităţi de ţigări din spaţiul extracomunitar, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal. Activitatea grupării era organizată de aşa manieră încât să permită o sincronizare perfectă între diferitele secţiuni ale grupării, reprezentate de persoanele cu atribuţii de preluare şi de transport a produselor traficate direct din frontieră, de cele cu atribuţii în depozitarea temporară a acestora la diferite locaţii de pe raza jud. Maramureş, de persoanele cu atribuții de pază și control a frontierei de stat a României cu Ucraina şi de membrii grupării cu rol în coordonarea, transportul, supravegherea traseelor de deplasare înspre beneficiari şi în livrarea efectivă la destinaţie.

La documentarea cauzei am beneficiat de sprijinul Centrului Operațional 3 din cadrul D.G.A., I.T.P.F. Sighetu Marmației, I.P.J Maramureș și Bistrița-Năsăud, precum și al Brigăzii Operațiuni Speciale Cluj – S.O.S Maramureș.

La percheziții și-au adus contribuția efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și ale Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.