Ultima actualizare: azi, 09:29

Locale

ANUNȚ OFICIAL! Încep lucrările la Centură. Pod peste Someș într-un an

Este oficial! De săptămâna viitoare încep lucrările efective la Centura Ocolitoare a municipiului Satu Mare. Anunțul a fost făcut astăzi, de coordonatorul lucrării, Mircea Ignat și de reprezentanții municipalității, în cadrul unei conferințe de presă.

Concret, lucrările vor începe luni, 16 iunie, cu două echipe care se vor ocupa de tronsonul de la Hotelul Dana, acolo unde se va construi noul pod peste Someș ce va fi cuprins în Centură. O altă echipă se va ocupa de tronsonul spre Petea, către Someș.

Așadar, se va începe cu realizarea noului pod ce va fi cuprins în Centură și care se preconizează a fi finalizat în aproximativ un an de zile, iar până anul viitor se dorește finalizarea porțiunii Careiului-Petea.

“Centura municipiului Satu Mare este un proiect vital pentru municipiul Satu Mare. Motiv pentru care municipalitatea a acordat tot sprijinul în vederea demarării lucrărilor. După semnarea contractului în 2015, putem spune că ne aflăm acum într-un alt moment cheie în derularea acestei investiții, odată cu demararea lucrărilor. Era și firesc să ne implicăm 100%, municipiul Satu Mare este beneficiarul lucrării, sătmărenii sunt principalii beneficiari ai investiției”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor.

Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime de 19,540 km. Traseul variantei de ocolire se desprinde din DN 19A (km 41+900), acesta fiind km 0+000 al proiectului. Pentru racordarea la reţeaua stradală a Municipiului şi la zona industrială din această zonă, a fost prevăzut un nod rutier complex, care va intermedia transferul fluxurilor de trafic spre şi dinspre Bulevardul Cloşca / DJ 194 şi strada Dorobanţilor.

După traversarea căii ferate, traseul variantei de ocolire se îndreaptă către nord – vest, intersectându-se cu DN 19 (km 128+000) Oradea – Satu Mare. Această intersecţie va fi amenajată denivelat, cu un pasaj superior, asigurându-se şi conexiunea cu DN 19, prin intermediul unui nod rutier, care are prevăzută o intersecţie giratorie, dispusă chiar sub pasajul peste drumul naţional. În continuare, varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea suprastructurii de 651.10 m, inclusiv viaductele de acces la pod, dispus între digurile de apărare ale municipiului. Racordarea la DN 19 (sfârșitul variantei de ocolire) se realizează prin intermediul unei intersecţii giratorii, la nivel.

Conexiunea Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare cu reţeaua rutieră existentă de interes national şi judeţean se va face prin intermediul a patru noduri rutiere:

1)  km 6+140 (conexiune cu Bulevardul Cloşca/DJ 194);

2)  km 9+665 (conexiune cu DN 19);

3)  km 13+590 (conexiune cu DN 19A);

4) km 16+288 (conexiune cu DJ 194).

Toate nodurile rutiere vor fi illuminate, solutiile de amenajare a nodurilor rutiere vor fi avizate de CNADNR – Serviciul Siguranța Circulației și Direcția Poliției Rutiere.

Centura Municipiului Satu Mare este finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Transport – POS Transport. Valoarea investiției este de 68 milioane de euro + TVA.

Termenul de execuție a lucrărilor este de 18 luni, dar cel mai probabil vor fi exista întârzieri din cauza câtorva probleme cu devierea unor cabluri de înaltă tensiune.

 

 

20 comentarii

  1. matroz Răspunde

    Daca dati filele inapoi,veti constata ca lucrarile au inceput cu aproape 2 ani in urma:vezi declaratii Radu Bud,vezi declaratii primul ce impacheteaza fum din Satu Mare fratele Gabor si nu mai stiu cum si altele.
    Iar podul ,cred ca dupa declaratiile celui ce vinde fum impachetat, este pe undeva pe la jumatate realizat!Mare mincinos,mare!??
    față zâmbitoare cu aureolă
    Unicode: U+1F607, UTF-8: F0 9F 98 87

    • Consilier Răspunde

      Bucura-te nenea cu vaporasul ca in sfarsit avem un PRIMAR. Ca romanasul (olteanu’) vostru a taiat frunze la caini 4 ani de zile. Asta saracul de el a facut in 2 ani mai multe cat Kojak si cu Gyuszi baci impreuna

      • matroz Răspunde

        @consilier:Ma bucur ca in sfarsit aveti si voi PRIMARUL vostru!Bucurati-va de el pana mai e!Sa dea D-zeu sa faca mai mult decat zice,ca pana acum n-a facut decat vreo 200 metri de borduri si trotuare.Bune si astea.Aaaa si se mai joaca cu pozele din cand in cand crezand ca l-a uitat lumea !Daca vreti pastrati-i un loc langa cel mai mare ungur din Parcul Libertatii!Personal n-am nimic impotriva!Hai noroc si la coada pe Podul Decebal……

  2. Unu' Răspunde

    Pfoai, nu vreau să par pesimist, dar dau o ladă de bere dacă peste un an podul o să fie gata!
    Asta o dau în scris și primarului!

  3. y Răspunde

    Sweet dreams. Cine afirmă așa ceva habar n-are de cum se construiește. Nu în Românica pentru că aia este un capitol aparte din zona crepusculară numită și Absurdistan ci la modul general. Toată centura trebuie să fie gata în 36 de luni și vreo 10 au și trecut! Cum să faci peste 12 km de drum în câmp în atâta timp și podul când măsurătorile topo exacte nici nu sunt făcute, anul ăsta nici nu sunt șanse (nu se găsește o firmă specializată ?!), iar fără asta nu poți să dai cote a muncitori, nu poți să faci proiectele de detaliu. Din birou poți să visezi multe dar alea nu pușcă cu realitatea. Și încă nici n-am pomenit de cetățenii care nu vor primi despăgubiri decât poate la anul, afirmație a lui Albu.
    Dar domnul primar de ce nu spune ceva de podul Decebal ? Că de vineri nici cu microscopul nu vezi țipenie de muncitor iar utilajele de lucru au dispărut de pe acolo cu desăvârșire. Sunt curios ce se va spune pe 31 iulie. Termen sigur-sigur, cică poate și mai repede. Sau deja au scuzele pregătite la naftalină. Na, așa va fi și cu podul.

    • matroz Răspunde

      @y:poate ii explici si binevoitorului consilier ,cum merge treaba cu proiectele.De la vorbe la fapte,este doar fum.

      • y Răspunde

        @matroz, cam așa este. Din păcate punem borduri în bunul stil dâmbovițean. Întrebarea este dacă infrastructura subterană – gaze, apă-canal, electricitate este OK. De ex. pe Calea Traian după cunoștințele mele nu prea. Și atunci ce facem la o avarie? Spargem. Nem baj spune primarul, mai are Szilard biscuiți de beton… Jalnic. Dar totuși cu cele 2 parcări propuse în spate la Eminescu și pe str. Kogălniceanu acuși 2 ani în campanie ce va fi? Nu de alta dar ar fi supernecesare și e cam liniște cu ele. Astea ar fi investiții nu bordurile aiurea peste tot. Oricum la podul ăsta noi numai asistăm.

  4. gerula Răspunde

    Toate bune si frumoase in teorie, dar proprietarii terenurilor cand vor fi despagubiti si la ce valoare a terenului, pentru ca ceea ce e trecut in evaluare in majoritatea cazurilor e cu mult sub valoarea reala a terenului.

  5. Carmen Răspunde

    Si oamenii isi vor elibera terenurile cind vor primi banii.Pina atunci “ciocul mic si joc de glezna”.

    • y Răspunde

      Exact. Și anul ăsta mare lucru nu au cum să facă iar anul viitor sunt alegeri prezidențiale așa că nimeni nu riscă scandal. Podul va fi gata cam în 4-5 ani, asta fiind varianta optimistă iar drumul minim în 10 ani. Restul e praf în ochi sau vorba lui @matroz, cineva ne vinde fum împachetat.

    • Unu' Răspunde

      Din păcate/fericire (depinde de care parte a baricadei stai) nu e așa!
      Potrivit legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, proprietarul terenului este înștiințat că terenul lui a fost expropriat, i se stabilesc despăgubiri și din acel moment, dreptul de proprietate asupra terenului trece automat în proprietatea statului, iar cel nemulțumit de valoarea stabilită se poate adresa instanței, dar nu are voie să împiedice derularea lucrărilor!
      Nu intru în detalii, cine vrea să afle mai multe să citească legea!

      • y Răspunde

        Eu știu asta foarte bine doar că oamenii tot vor face scandal. Sunt absolut sigur de asta. Și când este campanie nimeni nu vrea să ”marcheze” puncte în minus. Problema cea mare este că nu sunt definitivate măsurătorile topografice, suntem foarte departe de ele. Nu cred că anul ăsta se va face. Iar fără astea nu poți vorbi de un proiect pentru că asta presupune date concrete, coordonate stereo, cote exacte altfel drumul și viitorul pod merg în p*lă aiurea, pățim ca și cu minunatul drum de ocolire îngust a lui Coica când în curbă se răstoarnă TIR-ul. Nu poți face proiectele tehnice de detaliu. Și cum să înștiințezi oamenii că au fost expropriați, exact câți metri pătrați au trecut în folosința statutului pentru utilitate publică când absolut nimeni nu știe asta exact? Se știe că cutare și cutare proprietar va fi despăgubit și aproximativ cu cât. Și asta probabil de Paștele Cailor. Iar ce am zis prind termenii estimați susțin în continuare. Întârzierile acelea nu sunt numai din cauza proprietarilor de terenuri. Doar trăim cu toții în România.

        • Unu' Răspunde

          Mai sus i-am răspuns lui Carmen.
          Dar sper din suflet să nu aveți dreptate, prefer să bem o bere la inaugurare 😉

          • y

            Și eu. Din cauza traficului de tranzit orașul ăsta se sufocă la propriu.

  6. ciprian Răspunde

    Avand in vedere ca mai sunt aproape 2 ani pana la alegeri, edilii îşi fac calculele şi aruncă în vâltoarea electorală noi promisiuni…tot felul de proiecte ridicole fără vreo utilitate evidentă sau foarte prost realizate…Realitatea este că suntem prea indiferenţi la tot ce se petrece în jurul nostru, opinia publică si spiritul civic lipsesc cu desavarsire…avea dreptate Brucan cand zicea “Suntem o tara de prosti”

  7. alex Răspunde

    Avem aici multi specialisti,si pesimisti……un pic de credinta lipseste din voi,altii nici atat nu a facut,acuma ca incepe ceva,negativitate …..vai vai!

    • Unu' Răspunde

      Credința e bună la babe la biserică, n-avem noi treabă cu ea!
      Unii mai avem SPERANȚĂ, dar e cam pe trecute … Vorba bancului, mai avem oleacă, colea pe fund …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.