Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Cod roșu în Vama Petea! Ore întregi de așteptare

Cod roșu în Vama Petea! Potrivit site-ului Poliției de Frontieră, Trafic Online, autoturismele au de așteptat peste 90 de minute, pe sensul de ieșire din țară, cu toate că sunt deschise toate cele șase artere.

Pe de altă parte, pe sensul de intrare în țară, acolo unde sunt deschise doar 3 artere, se stă aproximativ 30 de minute.

În această perioadă, conducerea Poliţiei de Frontieră Române a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ, astfel:

  • S-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • Va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • Au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă;
  • Desfăşurarea unor acţiuni comune la nivel local cu structurile Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, în scopul asigurării unui climat de normalitate şi siguranţă civică în zona de competenţă;
  • Colaborarea între Garda de Coastă şi I.S.U. Constanţa în vederea asigurării unui dispozitiv comun de acţiune în evenimentele de căutare şi salvare pe mare;
  • Optimizarea relaţiilor de conlucrare şi colaborare cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, precum şi cu administraţia publică locală, pentru rezolvarea, în comun, a problemelor turiştilor, dar şi ale localnicilor.

În această perioadă, peste 4.000 poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.