Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Dezastru la Titularizare. Peste jumătate dintre profesorii din Satu Mare au căzut examenul

Marți, 17 iulie 2018, s-au afișat rezultatele examenului de titularizare. Profesorii din județul Satu Mare nu s-au prezentat deloc bine, iar potrivit Ministerului Educației Naționale (MEN), aproape 60 la sută dintre aceștia nu au luat peste 7.

Din cei 324 de candidați care au susținut proba scrisă, 323 au fost notați. O lucrare a fost anulată în centrul de evaluare. Situația pe tranșe de note, la nivelul județului Satu Mare, se prezintă astfel:

  • 76 candidați cu note mai mici decât 5;
  • 120 candidați cu note mai mari decât 5 și mai mici decât 7;
  • 127 candidați cu note mai mari decât 7.

Potrivit Ministerului Educației, 39,3% dintre candidații sătmăreni au obținut note peste șapte. Cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în judeţul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut, în judeţul Caraș-Severin (30,04%). Media națională este de 47,40%.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

 

9 comentarii

  1. Cetățeanul turmentat Răspunde

    Dar notele sub cinci nu sunt în niciun caz mai mult de jumătate din totatul notelor.
    Și stați să vedem dacă și cei cu minim șapte or fi având ce posturi titularizabile să ia.

  2. dr storm Răspunde

    si pretind mult de la copii, dar unii sunt mai slabi decat copii !

    • Cetățeanul turmentat Răspunde

      Stimate domn,
      Notele de de 5 sau peste 5 au fost în proporție de 76%, adică trrei sferturi din note au fost cinci sau peste cinci.
      Și oricum, n-ar trebui să generalizăm, că așa spun mulți că românii sunt necinstiți; or fi unii români necinstiți, dar nu toți.

  3. Alex Răspunde

    Si cand te gandesti ca o nota mare obtinuta nu garanteaza faptul ca profesorul este si un bun dascal, atunci remarci subrezenia sistemului de invatamant. E frumos sa vorbesti pe la unele televiziuni de elevii extraordinari, insa problema este ca noi ramanem cu ceilalti adica, cu cei slab pregatiti. Eu cred ca despre acestia ar trebui sa vorbim si despre profesorii acestora. O analiza serioasa ar trebui facuta chiar daca ar deranja pe unii sau pe altii.

  4. byma Răspunde

    Și cine să facă analiza? Cei care sunt pusi în functii pe baza orientării politice?!

  5. y Răspunde

    Toate inspectoratele școlare sunt degeaba. Finlandezii au desființat tot și au delegat competențele la autoritățile locale. Dar au profesori-profesori plătiți cum trebuie, toți cu facultăți una și una nu suplinitori, ciurucuri care predau de musai că le trebe bani de pită. Adevărul este că la noi nu se vrea reformă în învățământ doar se vorbește despre ea. Arată bine în CV că am participat la elaborarea strategiei cutare și cutare. Vreți și dovadă? De anul ăsta iar se revine prin ordin de mininistru la editura unică de manuale. Parcă și văd că vor dispărea treptat-treptat manualele alternative.
    PS. Învățământul este o oglindă a societății. Nu ne place ce vedem, așa-i? Dar așa viitor ni se pregătește. Noroc cu dezincriminarea abuzului în serviciu și cu amnistia fiscală. Nu ne treuie școzală, ne trebuie oameni ”capabili”! La orice.

  6. gheorghe Răspunde

    Multi dintre profesorii din satmar sunt prafff si asta spun si elevii si examenele de titularizare.Ce sa mai zicem de acei profesori,,renumiti””care pregatesc elevi pentru medicina si care timp de doi trei ani te belesc de bani ca vezi doamne ei i-ti pregatesc copilul si SIGUR va intra la medicina ca doar l-au pregatit EU exact din ce o sa fie examenul.La examen nu reusesc nici 5% di elevii pregatiti de ei.Este un specimen din acesta la liceul Doamna Stanca care nici copilul ei nu a reusit sa-l pregateasca de medicina da se da mare specialista in chimie si in pregatirea elevilor pe bani grei.Nimeni nu face nimic si nici in viitor nu se vor indrepta lucrurile…suntem prea obisnuiti sa fim INSELATI si MINTITI, ne complacem in aceasta mocirla care a cuprins TOATA societatea romaneasca.Vorbeam cu o tipa care zicea ca lucreaza la Inspectoratul scolar si stia cu precizie TOATE magariile care se intampla pe tarlaua invatamantului satmarean …..si ce-ai vrea sa fac?zice ea….ca de sus vin ordinele si noi trebuie sa tacem chitic ca altfel suntem si noi maziliti.Mizerie ,mocirla este peste tot si cu parere de rau va zic ca nu vom scapa de acestea pentru ca suntem LASI,FATARNICI ,FRICOSI,LINGAI,JOSNICI……Peste tot sunt promovate non valorile,indivizi care doar executa ce zice sefu (care cu siguranta este un politruc ),care nu au opinii constructive si nici viziune in domeniile in care lucreaza!!!Ce sa va mai zic?sunt fete care au ajuns asistente in spital si carora li se face rau cand vad sange!!!!????Care abia au ajuns sa-si ia bacalautreatul si le vezi in halat prin spital si zic….sunt asistentaaaa!!!!In ce tara traim oammeni buni???
    Da sa auzim si de bine!!!!ca parca numai de rau se aude.

  7. figaro Răspunde

    Subiectul este unul destul de laborios, ma refer la cel descris aici in comentarii, care nu poate fi tratat exhaustiv in 5-6 randuri. Eu mor cand aud si vad asa zisii priceputi la toate cum culeg informatii dintr-o parte sau alta si pe urma le arunca in contextul romanesc. Suntem siguri ca modelul finlandez este cel mai bun, din moment ce il dam exemplu? Suntem siguri ca profesorii nostri sunt slabi? Aici in acest articol se vorbeste despre profesorii care acum intra in valtoarea vietii, dandu-si titularizarea, sau aceia care incearca de cativa ani buni sa ia acel amarat de 7. De aici si pana la arunca anatema pe toti profesorii din Romania mi se pare o cale lunga, de genul gandirii #rezist!!!!! Haideti fratilor sa mai si gandim cu “instrumentul” de gandit superior, nu inferior. Am zis! 🙂

    • y Răspunde

      @figaro, 5 na hai să zic 10% din profesori simt chemare pentru meserie. Restul e umplutură. Din ăștia 10% răsare câte unul care chiar este profesor. Învățământul de la noi nu te pregătește să-ți folosești capul. Ești elev de 10 dacă repeți ca un roboțel ce a predat proful. Dovada este că din elevii ăștia superbuni rar mai reușește câte unul, doar eventual dacă pleacă afară. Dispar în vâltoarea vieții. Păcat. Și Einstein ca să formulez mai finuț nu a fost elev eminent, dar sunt o multitudine de astfel de exemple. Oricum sistemul de învățământ actual este praf și nu văd semne de îmbunătățire. Și este păcat pentru că vorbim de viitorul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.