Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a încercat să se sinucidă în această dimineață, luni, 23 iulie, în zona centrală a municipiului Satu Mare.
Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 11.00, în zona bulevardului Transilvania. Bărbatul a încercat să se spânzure de un copac aflat pe malul Someșului.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și poliție, care l-au salvat pe bărbat. Ulterior, acesta a fost transportat Unitatea de Primire Urgențe, urmând să fie internat la Psihiatrie.