Ultima actualizare: azi, 12:31

Locale

Primarul tună și fulgeră: ,,Firma care reabilitează podul este sub orice critică”

Kereskenyi Gabor a declarat astăzi că este total nemulțumit de cum decurg lucrările la Podul Decebal. Edilul-șef spune că principala problemă este lipsa acută de muncitori.

,,Am făcut 40 de străzi anul trecut, însă puteam face 50-60, dar nu există forță de muncă”, a declarat Kereskenyi Gabor, adăugând că lucrările la pod costă undeva la 6 milioane de lei. Acesta a mai spus că muncitorii sunt nevoiți să facă naveta Satu Mare – Zalău din cauza faptului că nu au posibilitatea de a-și închiria cocioabe.

,,Toate orașele vor demara mari lucrări în aceeași perioadă și vom încerca să prindem muncitori. Trebuie liberalizată piața muncii din România, altfel vom avea șantiere abandonate”, a mai declarat Kereskenyi.

City managerul Maskulik Csaba spune că nu este nici el mulțumit de cum decurg lucrările, însă totul se va corecta: ,,Podul este o povară pentru noi toți, dar trebuie să avem răbdare. În perioadele în care nu se lucrează trebuie să se întărească fundația. Am primit asigurări că lucrările se vor finaliza până pe 31 iulie”. 

16 comentarii

  1. Cetățeanul turmentat Răspunde

    Păi și ce, tovarășul primar nu are nicio pârghie legală?
    Dacă tot cu așa viteză o să se facă și podul pietonal peste Someș, atunci e clar că mai avem mult de așteptat.

    • teo Răspunde

      podul pietonal il fac astia cu molul nu astia cu podul … iar astia cu molul trag tare ca au termen de finalizare cred … ca poate daca nu termina cand or zis poi cred ca platesc daune firmei … astia de la pod asteapta sa se intareasca fundatia? poi da toarna ba betton de cate 1m cub si gata cu intaritu

      • y Răspunde

        Eu cred că acest pod pietonal, dacă va fi făcut de Primăria noastră, va fi gata la a 10-a aniversare de la deschiderea mall-ului. Dacă va mai fi mall. Dacă în schimb permitem ca NEPI să facă și execuția și exploatarea (probabil vor cere taxă de pod) se va termina construcția în 2-3 luni.

      • Gigi Mateias Răspunde

        Greseala: podul pietonal face primaria din fonduri europene.

  2. Jan Răspunde

    Primaria isi bate joc la propriu de satmareni.
    Asta cu lipsa de muncitori sa o spuneti la copii de gradinita.
    Ati uitat cum ati laudat firma la inceputul lucrarii ?
    Cum ati redactat sau semnat contractul de executie ?
    Nu ati prevazut termen de executie?
    Nu ati prevazut sanctiuni pentru intirzieri, etc,etc.
    Destul ca va bateti joc de noi nu ne mai si faceti prosti !

    • Baba Novac Răspunde

      Auzi mai prostul satului! Acel contract de kkt a fost semnat de tovarasu’ Coica. Du-te la sapa si ajuta-i pe miluncitorii de pe pod :)))

  3. y Răspunde

    Revin cu comentariul meu de acum 2 săptămâni când mi s-a spus să am răbdare că totul este în grafic. Depinde de care grafic este vorba, Dacă cea de încasări atunci este clar. Eu am spus de acum un an. Trebuia totul anulat și reluat de la 0. Pentru cârcotașii care tot spun că asta este că altfel pierdem timp prețios eu întreb – Ce am câștigat? Firma asta habar nu are de meserie! Punct. Aștept să cadă capete, eu aș avea niște idei dar aștept din cucuriguu poate-poate se trezește careva/cineva. Așa nu se mai poate. Punct.

  4. [email protected] Răspunde

    Acuma nu am nimic dar dacà tarr se pune sà facà podul ìl face ìntro lunà ìl face șil desface !!!

  5. Nemeth Răspunde

    nu am ce spune !!! numai ca fiecare minune tine 4 ani 😉
    odata totusi v a veni cineva cine are tupeu sa faca ceva !!!

  6. Florian Răspunde

    Cine a semnat contractul cu aceasta firma ?

  7. Radu Răspunde

    Si care este problema ca vin din Zalau ?sa vina cu 2 ore mai repede ca si altii fac naveta.
    Dar nu asta ii problema,eu oricum nu lucreaza nici la 10 nici la 12 nici la ora 14.
    Au lucrat duminica……

    • y Răspunde

      Pune poza în ramă. De fapt pe firma asta ”minunată” îl doare în bască de Satu Mare. Ar trebui ca vreo firmă de-a-noastră să le întoarcă moneda.

  8. Altu Răspunde

    S-a trezit Gabor din beție.Ura! Ura! Ura!

  9. Alex Răspunde

    Nu stiu cat de potrivita este exprimarea cum ca “tuna si fulgera”, probabil ca este destul de nemultumit. In schimb, putem afirma ca vremea chiar se exprima in acest mod, punand si ea serios umarul la nemultumirea generala. Aproape in fiecare zi ai de rezolvat o problema de labirint urban, evident, nu in vreo revista de integrame ci direct pe strazile urbei cu masina, bicicleta, pe jos sau altfel. Probabil cand se vor termina lucrarile va reveni si vremea la obiceiurile ei normale si vom vedea fluturele zburand dezinvolt pe timp frumos, nu ca acum cand vedem “efectul de fluture” pus in scena, nedovedit, pe aripile vantului, de prietenii nostri rusi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.