Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO&VIDEO. Se va schia la Luna Șes! Pârtia de schi din Negrești, finalizată în aces an

Serviciul Public Județean Salvamont Satu Mare, singura structură de salvare montană a județului Satu Mare, vine cu noi informații despre stadiul lucrărilor desfășurate pe domeniul schiabil Luna Șes. Astfel, după reluarea lucrărilor în luna mai a.c., în aceasta săptămână utilajele constructorului au ajuns până pe Vârful Pietroasa, încadrându-se astfel în graficul de lucrări.

Zona de vârf, începând de la stația de coborâre telescaun și refugiul Salvamont arată foarte bine, de acolo pârtia se deschide sub formă de pâlnie până la o lățime de peste 40 m. Mai sunt de efectuat lucrări de amenajare doar în curba din dreptul șeii Pietroasa, cca. o săptămână, ultimul loc care implică un volum mare de lucrări. Urmând lucrările de finisare a pârtiei, după care se trece la montarea instalației de înzăpezire.

SPJ Salvamont Satu Mare are responsabilități de prevenție, salvare și securizare a pârtiei, inclusiv salvarea din telescaun, de aceea salvamontiștii angajați ai săi acordă sprijin calificat pe probleme specifice, Direcțiilor Tehnice din cadrul Consiliului Județean Satu Mare și a Primăriei Negrești Oaș, pentru buna desfășurare a lucrărilor.

Domeniul schiabil Luna Șes se află în aria de competență a SPJ Salvamont Satu Mare, iar pentru asigurarea unui serviciu de salvare montană eficient ne-am implicat activ încă de la reînceperea activităților în primăvara acestui an.

 

Avertizare! Accesul pe pârtia Luna Șes este interzis persoanelor neautorizate, deoarece există riscul de a fi loviți și accidentați de către bolovanii dislocați prin lucrările de amenajare în curs!

2 comentarii

  1. unu Răspunde

    Și. …marmota învelea “rahatul”

  2. y Răspunde

    La câtă zăpadă este mai nou într-un sezon nu știu dacă vor scoate vreodată banii investiți. Să nu spună careva chestia că este/va fi și tun de zăpadă. Aveți idee aia cât costă? Plus că doar suplinește, zăpada artificială nu-i ca aia naturală când îi vorba de schiat. Imobiliare, ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.