Ultima actualizare: azi, 14:38

Locale

FOTO&VIDEO. Turiști sătmăreni blocați în telecabină! Au intervenit alpiniștii pompieri

Telecabina de la Dealul Cetății s-a blocat, ieri, cu 19 turiști, între care și opt copii cu vârste între 4-12 ani. Alpiniştii pompieri au intervenit la timp și toți turiștii au fost scoși din telecabină în perfectă stare.

Pompierii au intervenit prompt și au reușit să scoată toate cele 19 persoane în perfectă siguranță. „În telecabina aflată în coborâre, în momentul producerii avariei, se aflau 11 adulți și opt copii cu vârste între 4 – 12 ani din Bihor, Satu Mare și București.

Pompierii alpiniști au realizat un dispozitiv specific de salvare de la înălțime, alcătuit dintr-un braț și un coș de extracție, cu ajutorul căruia au desfășurat operațiunea eficientă de aducere rapidă la sol a turiștilor. În sprijinul turiștilor a fost direcționat spre telecabină și un echipaj medical cu o autospecială de transport victime multiple. Turiștii nu au prezentat probleme medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”, Anemona Doda.

Operațiunea de salvare s-a desfășurat la jumatatea traseului, telecabina fiind la o înălțime de cca. 4 metri față de sol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.