Ultima actualizare: azi, 12:25

Locale

FOTO&VIDEO. Zeci de morţi după prăbuşirea unui pod în Italia. Românii pot cere asistenţă!

Tragedie pe autostrada A10 din Genova. Podul Morandi, din apropierea capitalei Liguriei, a căzut. Mai multe autoturisme care circulau pe autostradă, prinse sub dărâmături.

Podul de pe autostrada A10 are o înălţime de aproximativ 100 de metri, potrivit presei italiene. E o “tragedie uriaşă”, a declarat marţi ministrul infrastructurii şi transportului, Danilo Toninelli, în contextul în care autorităţile se tem că zeci de persoane şi-ar fi pierdut viaţa.

Filmări de la locul incidentului arată bucăţi mari din pod căzute. Agenţia ANSA relatează că mai multe persoane au murit după ce câteva vehicule au fost zdrobite de bucăţile de pod căzute.

O înregistrare surprinde momentul în care podul Morandi al autostrăzii A10 s-a prăbușit lângă oraşul Genova, în nord-vestul Italiei.

Autostrada A10 a fost construită în anii 1960. În 2016 au avut loc lucrări de consolidare a podului.

Consulatul General al Romaniei la Torino are în atenție incidentul produs astazi, 14 august 2018 pe autostrada A10 in apropiere de Genova – ruperea viaductului Morandi- și a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații cu privire la existența unor cetățeni români printre persoanele afectate. În prezent, ancheta autorităților italiene cu privire la acest incident este în desfășurare.

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Torino: 39 011 2495775; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 3387568134.

Totodată, dacă aveți informații cu privire la cetățeni români implicați în acest nefericit eveniment vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 3387568134. Este activ numărul verde al Protecției civile: 800640771.

18 comentarii

  1. Marinaru' Ungur Răspunde

    Saptamana viitoare urmeaza podul Decebal!!!

    • observator Răspunde

      Măi fârtate,aici e vorba de o tragedie dar văd că pe tine te-a mişcat doar ocazia de a deschide subiect de bârfă ieftină.Dă-ţi două palme!

    • ungurul Răspunde

      Se va intampla cand vei fi doar ungur.Ei nu au flota!

  2. Marinaru' Ungur Răspunde

    O tragedie ce putea fi evitata, asta ma misca, INCOMPETENTA

  3. dia Răspunde

    Are dreptate Marinarul…podul Decebal trepideaza de atatea masini..chiar nu ne lipseste o tragedie..

  4. Alex Răspunde

    Podul Decebal si Podul Morandi nu sunt de acelai tip. Nu stiu cauza pentru care podul italian a cedat dupa atatia ani, in timpul unei furtuni, urmeaza o ancheta. I-am auzit pe unii pomenind de ceva dilatari din cauza caldurii, nu prea stiu cum ar fi putut ceda un pilon din acest motiv.

    • y Răspunde

      @alex. Lucrarea am înțeles că are ceva vechime, e din anii 60, și din start a avut numeroase probleme. Unii experți spuneau de o vreme că deja ar fi mai ieftin să-l demoleze și să construiască un pod nou dar asta nu se putea pentru că era un tronson foarte aglomerat (leagă Riviera franceză de Genova și de restul Italiei) și nu prea era variantă fiabilă de ocolire. Plus că știm cu toții că în Italia cine făcea sau prin cine se făceau lucrările mari de infrastructură și cum se făceau astea în perioada mai sus amintită. Nu știu exact, nu am fost acolo, spun numai ce dă sfântul net.
      Problema care mă frământă pe mine este că podul este (a fost) de tip hobanat ca și podul 3 care se va face pe la ștrand.
      Iar în ceea ce privește podul Decebal eu doar atâta vreau să spun că podul respectiv nu are recepția finală (asta în 87 nu era o problemă, secretarul de partid decidea și punct), dar nu se găsește documentația de detaliu (proiectul tehnic de execuție) nici la onor Primărie nici la fostul proiectant din București, actuala IPTANA SA. Și chiar dacă s-ar găsi dracu știe dacă s-a respectat sau nu. Asta este una din motivele pentru care ne chinuim să-l reparăm de 3 ani și tot reparăm pentru că tot apar surprize.

  5. Alex Răspunde

    Candva am trecut si eu pe podul acela si am fost impresionat de inaltimea la care a fost facut. In orice caz podul acela era supus la stres mult mai mult decat unul din Satu Mare. Clima marina sarata, amplitudinea temperaturilor, a vanturilor, poate geologia mai dinamica a solului pe care era construit, cine-stie, cum zicea unul, avea si el o varsta, o furtuna si “la giu”. Cineva a vazut o lumina la baza stalpului cand s-a prabusit, ce-o fi fost ramane de vazut. Noi trebuie sa facem poduri si sa le facem bine, nici macar nu prea avem ce sa se prabuseasca.

    • y Răspunde

      @alex, corect spus. Oricum dacă se face mallul ăsta al lui NEPI și pasarela pietonală peste Someș va fi o variantă ca să lași mașina acolo și să traversezi pe jos Someșul dacă să zicem ai o treabă de scurtă durată pe la vreo instituție din apropiere din centru și atunci nu mai trebuie să treci podul cu mașina. Să vedem. Și să facă odată centura aia a orașului pentru că nu se mai poate în oraș mai ales acum în august când vin acasă și stranierii.

      • cârcotaş Răspunde

        O idee bună asta cu traversarea pe jos a pasarelei.Poate că era util ca primăria să facă o parcare supraetajată acolo pt. că s-ar putea ca Nepi să nu agreeze folosirea parcării şi pt. cei ce doar tranzitează zona.Cred că au rămas neabordate doar parcările supraetajate şi sala polivalentă.

        • y Răspunde

          @cârcotaș, eu personal nu înțeleg de ce nu intră pe fir Primăria cu groapa aia betonată făcută de Bodi unde se ține și circul. Este de mult de vânzare. Acolo se poate face o parcare mare etajată bineînțeles după verificarea betonului existent. Dacă tot au făcut cu plată parcarea de sub pod care nu este un lucru OK măcar mai fac câteva zeci acolo. Investiția aia demult decedată era în parteneriat între firma lui Bodi și Primărie.
          Nu doar trebuie promis în campanie mai trebuie și făcut câteodată ceva. Și asta cu atât mai mult cu cât am înțeles vis-a vis de finanțele locale pe terenul ăla viran se construiește un hotel sau ceva de genul ăsta. Eu unul n-aș fi aprobat așa ceva acolo.

          • cârcotaş

            Da şi acolo ar fi un loc potrivit.S-ar putea face o ruta de microbuse(eventual gratuite)pe centru pentru a prelua de la parcare pe cei mai comozi şi ai duce mai aproape de destinaţie.Mi s-ar părea interesant ca instituţiile din centru să preia salariaţii din cartiere cu un transport gratuit iar cine nu vrea să plătească o taxă de pod.Sau ar putea să se facă acea parcare doar pt. instituţii iar spaţiile centrale contracost să fie mai extinse pt. a face loc celor care merg în centru să-şi rezolve o problemă şi ocupă o oră un loc de parcare care,altfel e ocupat de un salariat de la finanţe,primărie etc. 8 ore.Cred că instituţiile statului trebuie să facă un pas în această direcţie.

      • puturosii de satmar Răspunde

        sunt chiar curios cati dintre puturosii de oameni va lasa masina sa iasa la plimbare cand se vede exact contrariul mai mereu cand e ceva “adunare” toti puturosii de satmar parcheaza masina in fata scarilor de la casa de cultura si parcarea la o distanta de 50m era goala!

  6. Norick Răspunde

    Visaţi liniştit în continuare dragi băieţi (şi fete) , dar cu ce paşi merg aici lucrurile, italienii vor avea viaduct nou-nouţ de peste 1000 m până ce la noi doar proiecte şi machete … 🙂

  7. y Răspunde

    @cârcotaș, interesantă idee. Oricum deja ar fi o chestie ca să se rezolve cumva parcările angajaților de la diverse instituții (mi se pare cea normal) ca să nu ocupe 8 ore și imediat ar fi mai bine. Numărul locurilor de parcare minim de asigurat la instituții, bănci etc. există prin regulamentul de urbanism valabil din 1996! Doar că nimeni nu aplică, lasă că-i bine și așa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.