Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Maramureșean oprit la Petea. A încercat să treacă frontiera cu un permis fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontieră Petea – jud. Satu Mare au depistat un cetățean român care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere italian fals.

Concret, în cursul zilei de miercuri, 8 august, în jurul orei 15.00, s-a prezentat în P.T.F. Petea, pentru efectuarea formalităților de frontieră,  F. H., în vârstă de 31 de ani, din județul Maramureș.

Acesta conducea un autoturism marca Audi A8, înmatriculat în Belgia. Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul a prezentat un permis de conducere italian, care nu îndeplinea condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals.

Documentul fals a fost ridicat de polițiștii de frontieră, în vederea continuării cercetărilor și au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Sursa – Poliția de Frontieră

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.