Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Accident. Doi tineri drogaţi au intrat cu maşina într-un cap de pod

Doi tineri drogaţi au intrat cu maşina într-un cap de pod. La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Rurale Tășnad au identificat, în trafic, în localitatea Acâș, un conducător auto, de 31 ani din Zalău, care a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă  și a intrat în coliziune cu un cap de pod, autoturismul fiind proiectat ulterior într-un șanț.

În autoturism, se afla, în calitate de pasager, un tânăr, de 19 ani, tot din Zalău.

Ambii bărbați aveau un comportament neobișnuit și au declarat polițiștilor că au consumat substanțe etnobotanice. Mai mult, asupra lor au fost identificate plicuri conținând materie vegetală de culoare verde.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, acesta a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru a se stabili dacă a fost sub influența substanțelor psiho-active.

Niciunul dintre bărbați nu a suferit vătămări corporale.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii de către conducătorul auto a infracțiunilor de deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și sub aspectul săvârșirii de către  pasager a infracțiunii de deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.