Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Sistemul Ro-alert va fi testat și la nivelul județului Satu Mare. Veți primi mesaje pe telefon

Începând din data de 21 septembrie 2018, Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT” va fi testat și la nivelul județului Satu Mare.

Astfel, mâine 21 septembrie, în intervalul 10.00 – 12.00, la nivelul județului va fi transmis un mesaj în patru localități din județ ( Carei, Negresti Oaș, Tașnad, Turț), iar în intervalul 17.00 -19.00, într-o zonă a municipiului Satu Mare.
•> Aceste teste vor fi reluate în ziua de 24 septembrie, la nivelul întregului județ, în aceleași intervale de timp.
•> În ziua de 26 septembrie, între orele 10.00-12.00 și 17.00-19.00, vor fi transmite mesaje de avertizare către toate localitățile din România.

În perioada următoare vor fi puse la dispoziția publicului informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și operatorul de telefonie mobilă, pentru recepționarea mesajelor de avertizare.

Sistemul RO-ALERT permite transmiterea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.

Telefoanele aflate în aria de acoperire a zonelor testate și care au această opțiune configurată vor recepționa mesajul de test ”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Județului Satu Mare. Modul de afișare și sunetul mesajului de avertizare sunt diferite în funcție de modelul telefonului mobil.

IMPORTANT!
MESAJELE AU ROLUL DE A TESTA APLICATIA!
PERSOANELE CARE PRIMESC MESAJUL NU TREBUIE SA INTRE IN PANICA, NU ESTE O SITUATIE REALA, NU SE VA LUA NICI O MASURĂ (ADAPOSTIRE, PARASIREA ZONEI ETC)
 Accesând https://ro-alert.ro/ vă puteți configura telefonul mobil pentru recepționarea mesajelor.
 Primirea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

2 comentarii

  1. sarmareanu' Răspunde

    Cei cu iPhone pot sa stea linistiti, nu vor primi nimic. :-))

  2. Black Răspunde

    A funcționat la mine perfect. Bravo STS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.