Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

Tânără abandonată din Satu Mare, premiu special la un concurs din Ungaria

Balazs Pamela, o tânără de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Satu Mare, a câștigat premiul special la concursul internațional ”Sunet și FOTO 2018”, organizat în Ungaria. Pe lângă premiul acesteia, mai multe lucrări ale colegilor săi din Satu Mare au fost selectate pentru expoziția galeriei ART BRUT din Budapesta.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Budapesta a organizat în perioada 31 august-15 septembrie, concursul internaţional intitulat: ”Sunet şi imagine FOTO 2018”.

Premiul special al juriului a fost câştigat, așadar, de Balazs Pamela (16 ani) cu lucrarea: „Andre Rieu – Silence”. La categoria sub 18 ani au fost selectate proiectele, pentru expoziţia galeriei ART BRUT din Budapesta, care vor putea fi vizionate în zilele de 4 şi 25 octombrie 2018, următorilor tineri talentaţi de la DGAPSC Satu Mare: Balazs Pamela (16 ani) : „Andre Rieu – Silence”, locul întâi; Lingurar Călin (15 ani): „Pessimist – Another Day In Mania”, locul 13; Raita Jazmina (15 ani): „James Arthur – Impossible”, locul 21; Santa Florica (17 ani): „Gheorghe Zamfir – Einsamer Hirte”, locul 22; Vadasz David (17 ani): „Bucovina – Spune tu,vânt” – locul 26.

Au participat tineri din 18 Centre DGASPC

La concurs au participat tineri talentaţi din cele 18 Centre existente în subordinea DGASPC Budapesta şi 3 Direcţii din străinătate. Din cele 100 de lucrări trimise pentru concurs, juriul a selectat 38 de fotografii cu fundalul muzical aferent, iar în urma jurizării au fost premiaţi 10 participanţi. Concursul de fotografie sunet şi imagine s-a desfăşurat pe două grupe de vârstă, sub 18 ani şi peste 18 ani. Proiectele au constat din montaje artistice realizate de concurenţi, în care fotografiile purtătoare de diferite mesaje au fost însoţite de un fundal muzical adecvat.

Din juriu a făcut parte şi fotograful Haris Laszlo- membru al Secţiei de Film şi Fotografie din cadrul Academiei Maghiare de Arte din Ungaria, care a jurizat în mod special relaţia existentă între muzică şi imagine. Juriul a mai analizat compoziţia imaginii, mesajul puterii sale de mediere, expresia exprimării de sine şi inteligenţa lucrărilor intrate în concurs.

Pentru participarea la acest concurs internaţional, ”Sunet şi imagine FOTO 2018” a tinerilor instituţionalizaţi sătmăreni, s-au implicat în mod special specialişti din cadrul Serviciului Management de Caz în domeniul Protecţiei Copilului şi Serviciul de Monitorizare, Strategii, Programe, Proiecte. Festivitatea de premiere cu expoziţia aferentă va fi organizată de către specialiştii de la DGASPC Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.