Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Accident cu victimă în județul Satu Mare. Impact puternic între două mașini

Bărbat, de 37 de ani, pasager într-un autoturism, rănit ușor în urma unui eveniment rutier.

În cursul zilei de ieri, luni, 8 octombrie, în jurul orei 14.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DN 19, în afara localității Pișcolt.

Cu ocazia cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din localitatea Andrid, conducând un autoturism, pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 23 ani, din județul Bihor, care se afla angajat în depășirea acestuia.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a unui pasager, de 37 de ani,  aflat în primul autoturism. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea efectuării de investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, li s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.