Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Evoluția pestei porcine în județul Satu Mare. Ce despăgubiri au primit proprietarii

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 240 de localități din 13 județe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploatații comerciale) și 80 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 343.662 de porci afectați de boală. Au fost stinse până la această dată 5 focare în județul Satu Mare și nu a mai fost înregistrat vreun focar în acest județ, din data de 31.08.2018.

Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative și eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) și a cetățenilor, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare.

Până la această dată au fost despăgubiți 5.916 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 64.040.810 de lei. În judeţul Satu Mare au fost plătite despăgubiri pentru toate cele 14 exploatații afectate în valoare de 56.490 de lei.

Prezenţei virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe. Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Un comentariu

  1. Alex Răspunde

    Totusi raman la parerea ca pesta asta porcina africana e foarte subiectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.