Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Percheziții de amploare la hoții de lemne din județ. Mai mulți suspecți au fost reținuți

Șapte bărbați din județul Satu Mare au fost reținuți în cursul zilei de ieri, de către polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, fiind bănuiți de comiterea unor infracțiuni la regimul silvic.

În vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranță civică, a prevenirii și combaterii eficiente a fenomenului criminogen în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, precum și verificarea trasabilității acestuia, polițiști de ordine publică din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Biroului de Ordine Publică, Poliția oraș Tășnad și Ardud, Secția Poliție Rurală Valea Vinului, Secția Poliție Rurală Petrești, Secția Poliție Rurală Tășnad, polițiști criminaliști și luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat ieri, 15 octombrie a.c., o acțiune care a vizat controlul exploatării, depozitării, comercializării și transportului de material lemnos, pe raza județului Satu Mare.

Astfel, aflându-se în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, polițiștii au pus în executare 6 mandate de efectuare a percheziției domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimul silvic. De asemenea, au fost puse în aplicare 8 mandate de aducere în cadrul aceluiași dosar penal.

În urma activităților desfășurate, s-a stabilit faptul că 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 58 de ani, din județul Satu Mare, în perioada martie – iulie 2018 ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras peste 1 300 de arbori de diferite specii și dimensiuni, în volum ce depășește 710 mc lemn de lucru și de foc, în valoare totală de aproximativ 460 000 de lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor imobiliare au fost indisponibilizate 3 autoutilitare, ce ar fi fost folosite de suspecți la sustragerea materialului lemnos, un ferăstrău circular vertical tip banzic, 6 motoferăstraie, 3 securi, precum și 12.50 mc lemn de lucru buștean, de esență stejar și 10,359 mc lemn de foc.

Față de persoanele mai sus menționate s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi 16 octombrie a.c., să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, cu ocazia unui control efectuat la Ocolul Silvic Ciumești, polițiștii au constatat faptul că un reprezentant silvic ar fi completat 49 de avize de însoțire a materialului lemnos, încălcând prevederilor Legii nr. 171/2010, respectiv a emis avizele fără poziționare din punct de vedere geografic corespunzător provenienței legale a acestuia.

Față de acesta din urmă s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 3 000 de lei și confiscarea valorică a 139,68 mc material lemnos în valoare de 19 275 de lei.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare și specialiști în domeniul silvic.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

 

 

6 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Vrem sa vedem si continuarea acestor actiuni , iar mie , personal , imi pare prea mica amenda aceea de 3000 lei pentru reprezentantul silvic , care cu siguranta a stiut cum completeaza documentele de insotire a marfii ! Sunt tare curioasa de ce acesta nu a fost retinut , impreuna cu ceilalti faptasi ? Precis nu e la prima abatere , doar ca o fi scapat vigilentei politistilor pana acum ! Si mai am o nedumerire – orice document completat se verifica , de regula , iar daca se constata nereguli , se iau masuri de corectie sau se sanctioneaza ; documentele se inregistreaza in evidentele contabile si de gestiune , si nimeni nu a sesizat ca nu sunt intocmite corect ? Dubios acest lant al slabiciunilor , aici ANAF n-are nici o curiozitate ?

  2. Stupid People Răspunde

    Extraordinar, du- te la DNA nu mai posta!

    • Rodica Răspunde

      Te deranjeaza ceva din ce-am spus , sau esti si tu o …mica rotita in acest angrenaj ? Fii sigur ca DNA-ul (si nu numai)stie de mult ce se intampla , dar , din pacate ignoranta si incompetenta multora de-acolo (ca sa nu zic si de onestitate) au fost mai presus de responsabilitatea si obligatiile profesionale ! Dreptul la a posta nu l-am primit nici de la tine , nici de la altcineva , ca sa fiu nevoita sa-mi cer persiunea !Asa ca , stii ce se face cand nu-ti convine ceva la tv pe un canal ; ia telecomanda si schimba canalul !

    • Rodica Răspunde

      A se citi permisiunea , in loc de persiunea , cu scuzele de rigoare pt.graba !

  3. Pavel Răspunde

    Ar mai trebui ANAF -ul sa-i caute pe acesti escroci si sa se puna odata capat defrisarilor de lemne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.