Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Ministerul Educației dă afară peste 4.300 de angajați. Judeţul Satu Mare, afectat

Ministerul Educației concediază peste 4.300 de angajați din învățământ, deoarece a constatat că nu are suficienți bani ca să plătească salariile pe care Guvernul le-a mărit, la începutul anului. Astfel, angajați ai școlilor din toate județele, inclusiv Satu Mare vor rămâne pe drumuri.

Dacă în acest an Guvernul a majorat cu circa 25% salariile în învățământ, acum Ministerul Educației trebuie să treacă la concedieri.

Operațiunea a început de luni, 1 octombrie, potrivit președintelui Federației din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, care îi solicită primului ministru Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului Educației Naționale nr. 4884/2018, care ar conduce la concedierea a peste 4.300 de angajați din învățământ.

„După ce, în urma comunicatului nostru din 31 august, Ministerul Educației Naționale (MEN) ne-a acuzat de dezinformare, începând de ieri (n.r. luni), în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele școlare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului școlar. Este vorba atât personal didactic de predare, cât și de personal didactic auxiliar și nedidactic. Grav este că MEN nici măcar nu a consultat federațiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condițiile în care legislația în vigoare îl obligă pe acesta să pună în discuția partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ. În condițiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ va acționa în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, FSE „Spiru Haret” va asigura asistență juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizați“, a declarat Marius Nistor.

Potrivit FSE „Spiru Haret”, federația  „a atenționat încă de luna trecută că fondurile alocate pentru plata salariilor în sistemul de învățământ preuniversitar nu ajung până la sfârșitul acestui an, iar MEN încearcă, prin diverse metode – mai mult sau mai puțin legale – și prin presiuni asupra inspectorilor școlari generali și directorilor, să facă economii”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Educației, cele mai multe posturi, de ordinul sutelor, se vor tăia în București și în județele: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Satu Mare, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

 

9 comentarii

  1. Altu Răspunde

    Acesta este doar începutul,au crezut ăștia că banii cad din cer. Vor urma și alți bugetari.

  2. Contribuabil Răspunde

    Tic tac tic tac..
    Urmeaza alti gunoaie de la anaf de la militie si asa mai departe.
    Mancatori din banii mei.
    Niste jigodii, nu altceva.
    The best gunoi = inspector finante

  3. gheorghe Răspunde

    Asta este urmare a politicii dambovitene.Nu vedeti ca acest psd sustinut si de foarte multi profesori,unii dintre ei fiind aprigi aparatori ai lui daddy & company, i-si bate joc de tara asta?Au inceput sa dea bani in stanga in dreapta(a se intelege la TOTI bugetarii) iar acum cand au ajuns la fundul sacului(era de asteptat asta la cat sunt de p…sti)incep sa scumpeasca toate produsele,utilitatile,carburantul,etc,etc si cum era de asteptat…concedieri.Cel mai de groaza guvern pe care l-a avut romania de cand ma stiu eu.Ce este deranjant ca majoritatea oamnenilor ,,pun botul”la astfel de coscarii ale politicienilor.Ia sa-l vad pe Gabi Les cum mai iese cu vreo declaratie in care sa ne explice cum ne-a imbogatit pds-ul,asa cum spunea acum vreo trei patru saptamani ,,am dat bani ,am marit salarii””Rusine sa le fie.Satmarul este fruntea (locul3)la imbolnairile de cancer.Prietenii stiu de ce!!!! Papica de la oseanul de lucut este buuuuna…mancati cat mai muuuult de la el si veti fi pe locul unu in tara!!!!Politicieni Blestemati…DOAR voi a-ti adus judetul (si tara) in situatia asta!!O zi mai buna ca ieri va doresc tuturor!!!

  4. Coco Jănel Răspunde

    Chiar si in judetul Satu Mare multe scoli rurale au ramas fara elevi !! Scoala din comuna Camarzana,de exemplu,care avea sute de elevi candva,a ramas incepand din acest an…fara copii,si se pare ca s-a cam inchis !Zeci de profesori si invatatoris-au trezit fara ”obiectul muncii” ! Daca ne gandim ca la nivel national sunt sute de astfel de scoli e simplu de facut socoteala !Cine e de vina?Toti politicienii din romania,incepand din 1990,care au ”indemnat” oamenii sa-si caute un trai mai bun !!”Afara” of course !! Basescu a spus-o chiar destul de ”apasat”,invitatndu-i pe romani sa plece ”cat mai departe” !!Iar cei trei ”comentatori” dinaintea mea sunt trei mancatori de cozonac cu ”rahat”,care habar nu au despre ce este vorba !

  5. Gheorghe Răspunde

    Dacă noi suntem mâncători de cozonac cu rahat atunci tu ești un mâncător de rahat….fără cozonac! După părerea ta tot oamenii sunt de vina pentru ca au mers în străinătate.Lasă ca o sa le dați drepturi homalailor și lezbinele ….poate așa se va mari numărul de elevi ca sa fie cine sa dea flori și sa facă sarituri când vine tovarășa prim ministru de la teleorman împreună cu pupincuristii de la județ și de la inspectorat!!!

  6. Alex Răspunde

    Ma gandesc la reducerea de personal a lui Basescu, cand dupa reducere, incet-incet au angajat cu concurs sau fara concurs persoane agreate de PDL. Credeti ca s-a gandit cineva la impactul bugetar sau la aspectele sociale sau juridice sau morale sau legale sau…sau…sau-uuu.

  7. sebi Răspunde

    ce inepții debitezi , te foote grija de angajările istorice de pe vremea lui basescu ,dar n-ai nici o treabă cu analfabeții actuali angajați en gros de pesedeu

  8. Alex Răspunde

    @sebi. Daca pentru tine adevarul e o ineptie, asta e. Musai trebuie sa te exprimi murdar? Eu doar am constatat ipocrizia politica cand vine vorba de justificarea financiara a unor masuri de genul amintit in articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.