Ultima actualizare: ieri, 21:04

Locale

Ministrul Sănătății, vizită la Satu Mare. Va participa la ,,Conferința de Îngrijire a Pacientului”

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va ajunge, la sfârșitul acestei săptămâni în municipiul Satu Mare, unde va participa la deschiderea ,,Conferinței de Îngrijire a Pacientului” ce se va desfășura, timp de două zile, în Sala de Evenimente Esedra.

Deschiderea conferinței va avea loc vineri, 12 octombrie, evenimentul fiind organizat de Spitalul Județean de Urgență și Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Ordinul Asitenților Medicali Generealiști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) filiala Satu Mare.

La această conferință vor participa cadre medicale din toată țara, precum și din străinătate, iar ca invitat de seamă, este așteptat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

,,Tema conferinței, ,,Mai aproape de pacient – Folosește planul de îngrijiri – îmbunătățirea siguranței și calității îngrijitorilor în spital”, este o temă de actualitate privind nevoia de implementare a Planului de îngrijire la nivelul tuturor unităților sanitare cu paturi din țară. Conferința va reuni, pentru prima dată la nivel național, personalul medical implicat în procesul de îngrijire a pacientului, facilitând astfel dialogul multidisciplinar, diseminarea bunelor practici, precum și realizarea unor relații de colaborare pe viitor”, au declarat organizatorii.

 

 

6 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Ce sa zic , trebuie organizate conferinte pe tema ingrijirii pacientului ; sa nu uitati sa organizati si conferinta bunelor maniere , conferinta bunului simt si a omeniei , conferinta grijii fata de aproapele aflat in suferinta ! Iar la final , masa si dansul ! Sunteti de tot rasul ; pentru asta aveti bani alocati , dar pentru terapii inovatoare la care suntem egali cu cei din lumea a treia nu aveti bani !

  2. y Răspunde

    No coment, de prostii și chermeze de tot felul sunt bani. Prevenție zero, screning zero, bani pentru medicamente cu țârâita, medicii ne pleacă din țară, mai recent și noi am donat ceva aparatură la Bihor că stătea aparatura degeaba că nu știam să-l folosim, etc., etc. Oricum cine are o problemă mai serioasă de sănătate n-are nici o șansă la Satu Mare. Dar asta nu e o noutate știe toată lumea. Așa că bine că vine ministra va promite și gata, că vorba aia mine remanierea. Important e că am bifat încă un eveniment, banii s-au cheltuit. Doar că degeaba. Operația a reușit, pacientul a decedat.

  3. Lorand Tulos Răspunde

    Doamna cu coasa, asa-i ca-ti place sa te vezi dimineata in oglinda ?
    Numarul de doze vaccin antigripal repartizat catre Satu Mare a ajuns numai pentru personalul medico-sanitar. “Doar 760 de doze de vaccin antigripal a primit Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, din cele aproximativ 13.000 solicitate” (http://www.radiocluj.ro/2018/09/25/vaccin-antigripal-pentru-satmareni-dupa-mijlocul-lunii-octombrie/)
    O sa ti se intoarca cu varf si indesat, jeg de om si incompetenta ce esti.

  4. satmarean Răspunde

    Nu știu dacă ea este incompetentă, aș spune chiar că e foarte bun manager dacă ne uităm la cât de mult a modernizat spitalul din Baia Mare unde a fost directoare, un spital mult, mult mai dezvoltat decât al nostru. Una din problemele pe care niciun ministru nu o rezolvă este BIROCRAȚIA cumplită !!! Un bolnav e purtat pe la o mulțime de uși, pentru tot felul de aprobări și ștampile. Spre exemplu un bolnav INTERNAT în spital, nu e suficient că primește concediu medical de la medicul specialist din spital, ci trebuie să meargă la medicul de familie să pună și el ștampila. Deci dacă e internat cum să meargă la medicul de familie???? E una din multele absurdități!!! Nu avem aparatură modernă, nu avem medicamente, nu avem specialiști, nu avem amabilitate și bun simț din partea personalului medical, măcar de BIROCRAȚIE să scăpăm!

    • Rodica Răspunde

      Stii ce spunea un medic neamt ? Un pacient tratat cu respect , grija , atentie ,blandete si rabdare , e pe jumatate vindecat ! Mai ramane tratamentul alopat sa finalizeze vindecarea !Ori , spune-mi unde ai vazut tu amabilitate si atentie la majoritatea cadrelor sanitare de la noi ? Atentia lor e functie de …..atentia ta ! Zic majoritatea , fiindca cunosc si o multime de cadre sanitare dedicate profesiei . In ce-o priveste pe doamna ministru , am auzit si eu cate ceva despre calitatile ei manageriale , dar sincer mi se pare absurd sa cheltui bani pe diverse sindrofii , cand tu nu ai cele necesare pentru tratamente si terapii de urgenta , cand pacientii se interneaza cu o afectiune si se externeaza cu doua !

  5. ciprian Răspunde

    Sper ca a venit sa vada si sa faca ceva la aceasta bomba cu ceas…pacienţii au ajuns să se teamă să meargă în spital, mulţi iau diverse infecţii din spital, ar trebui internati timp de o luna parlamentarii judetului in spitalul asta, sa vezi atunci cum vor curge fondurile si se indreapta lucrurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.