Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Patru incendii de vegetație în județul Satu Mare. Intervin pompierii

În decurs de câteva minute, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, din cadrul Punctului de Lucru Turț și cei din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au fost solicitați să intervină la Cărășeu, la Pășunea Mare, respectiv la Vama. Pompierii negreșteni au mai intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs în localitatea Boinești.

Cu toate că arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate este cea mai întâlnită practică în activităţile de igienizare a terenurilor, pompierii atrag atenția asupra faptului că aceste incendii pot provoca pagube însemnate prin extinderea la construcții și terenuri învecinate, dar și prin distrugerea microfaunei folositoare de la suprafaţa solului.

Trebuie ținut cont de faptul că lucrările de ardere se pot face numai după obţinerea Permisului de lucru cu focul de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea și doar în anumite condiții, pe care cetățenii le pot afla de la autoritățile locale.

Măsuri specifice:
*** Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale :
– Condiţii meteorologice fără vânt;
– Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată;
– Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– Curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi;
– Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– Supravegherea permanentă a arderii;
– Asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

***Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– Condiţii meteorologice fără vânt;
– Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;
– Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
– Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– Asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
– Asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
– Asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
– Pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.