Ultima actualizare: ieri, 21:17
Locale

Peste 300.000 de buletine de vot, pregătite pentru județul Satu Mare

Instituţia Prefectului – Judeţul Satu Mare a coordonat activităţile premergătoare zilelor votului din 6 și 7 octombrie.

Astfel că tragerile la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 32 Satu Mare conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 şi a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, din cadrul Corpului experților electorali, conform prevederilor art. 26 alin.2^2 și 4 în Legea nr.3/2000 privind organizarea referendumului, completată și modificată au fost realizate conform calendarului.

Toate secţiile de votare au preşedinţi şi reprezentanţi ai partidelor politice. A avut loc instruirea preşedinţilor secţiilor de votare, cu sprijinul biroului electoral de circumscripţie şi ai reprezentanţilor: Instituţiei Prefectului – Judeţul Satu Mare, Inspectoratul de Jandarmi Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, ISU Satu Mare, Institutului Naţional de Statistică, Autoritatea Electoral Permanentă, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Pentru judeţul Satu Mare s-au tipărit un număr de 346.882 de buletine de vot. În ceea ce priveşte preluarea buletinelor de vot a fost stabilit un grafic, care a fost pus la dispoziţia tuturor UAT – urilor, astfel încât să fie respectate prevederile legale.

Coordonarea activităţilor şi acţiunilor destinate pazei secţiilor de votare, precum şi menţinerea climatului de siguranţă publică, atât premergător cât şi pe timpul alegerilor se realizează prin structurile M.A.I. ale judeţului care au dispus un efectiv de 1034 de agenţi.

Pentru ca desfăşurarea procesului de votare să se desfăşoare în bune condiţii, se va asigura permanenţa în zilele de 6 şi 7 octombrie de către angajaţii Instituţiei Prefectului, în vederea remedierii eventualelor situaţii care vor fi semnalate.

Sursa: Instituția Prefectului – Județul Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
FOTO. Sătmărean ,,pedepsit” de muncitorii de la gaze: i-au blocat accesul în propria curte

Un sătmărean s-a trezit cu accesul restricționat în propria curte în urma unor lucrări efectuate de muncitorii de la gaze....

Închide