Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Pompierii fac recrutări. Cum poţi ajunge salvator de vieţi!

În perioada 10-21 ianuarie 2019 la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti se organizează concurs de admitere pentru calificările „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” şi „maistru militar auto”.
La concurs se candidează pe 300 de locuri destinate bărbaţilor, astfel:
– subofiţer de pompieri şi protecţie civilă – 275 de locuri
– maistru militar auto – 25 locuri.
Candidaţilor de etnie romă le sunt alocate 2 locuri în calificarea subofiţer de pompieri şi protecţie civilă.
Durata studiilor postliceale este de 1 an.
Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”al judeţului Satu Mare, până în data de 23 noiembrie 2018.

I. CONDITIILE DE INSCRIERE :
Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii şi criterii :
– să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
– să cunoască limba română, scris şi vorbit;
– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
– sã fie declaraţi “apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
– să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
– sã aibã un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
– să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
– să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
– să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
– să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
– sã nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învãţãmânt;

II. CONŢINUTUL DOSARULUI DE RECRUTARE

Pentru recrutare, fiecare candidat va depune la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al jud. Satu Mare – Serviciul Resurse Umane, str.Fabricii nr.35, un dosar plic cuprinzând următoarele documente:
– Cererea de înscriere;
– Diploma de bacalaureat (copie );
– Foaia matricolă pentru clasele IX-XII / IX-XIII (copie);
– Copii ale actului de identitate, carnetului de muncă/certificatului de stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă şi, dacă este cazul, ale livretului militar ;
– Copii ale certificatului de naştere ale candidatului, soţiei şi fiecărui copil;
– Copia certificatului de căsătorie, precum şi după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
– Curriculum vitae – Europass (CV);
– Autobiografia – conform îndrumarului care se găseşte la Serviciul Resurse Umane;
– Tabelul nominal cu rudele candidatului (conform modelului care se găseşte la Serviciul Resurse Umane);
– Cazierul judiciar al candidatului;
– 3 fotografii color 3/4 şi 1 fotografie color 9×12 cm.
– Fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
– Declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptare a condiţiilor de recrutare.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, telefon 711212 int.27103, 27007 şi de pe site-urile: www.isusatumare.ro,www.igsu.ro şi www.scoaladepompieri.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.