Ultima actualizare: azi, 12:31

Locale

Proiect: Şoferii prinşi sub influenţa băuturilor alcoolice vor conduce maşini dotate cu „Alcool-Stop”

Un număr de 28 de parlamentari au depus în Senat un proiect de lege potrivit căruia şoferilor prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice li se poate impune să conducă timp de 180 de zile doar maşini în care se montează un aparat care opreşte motorul când detectează alcool în aer, informează Mediafax.

Propunerea legislativă defineşte dispozitivul „Alcool-Stop” ca fiind un dispozitiv certificat care se montează la sistemul de demarare al motorului autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvai şi „permite pornirea motorului autovehiculului doar în cazul în care nu se semnalează prezenţa alcoolului în aerul alveolar expirat” de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

Astfel, actul normativ prevede că pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, „în funcţie de circumstanţe, agentul constatator poate opta, alternativ, pentru aplicarea sancţiunii complementare a restricţionării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 180 de zile în locul sancţiunii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”.

Dacă agentul constatator optează pentru aplicarea sancţiunii complementare a restricţionării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 180 de zile, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulaţie limitat la autovehiculele dotate cu mijloc tehnic certificat <<Alcool-Stop>>.

Actul normativ mai prevede că dispoziţiile intră în vigoare după 365 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial.

6 comentarii

  1. Stupid People Răspunde

    Dar la pietoni, bicicliști, căruțași etcetera, unde trebuie pus dispozitivul omologat!

  2. gheorghe Răspunde

    Da de ce sa conduca ei astfel de masini?Eu cred ca ar fi bine ca ei sa conduca…masinute de jucarie!!!Ceilalti participanti la trafic am fi muuuult mai in siguranta.Tot in siguranta ar fi si stalpii de curent ,bordurile dat mai ales gardurile celor care nimeresc in calea betivilor de la volan!!!

  3. Nicolae Răspunde

    Parerea mea este ca celui depistat la volan aflat sub influenta alcolului sa i se suspende dreptul de a conduce autovehicule doar pentru o perioada intre 40 si 60 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.