Ultima actualizare: azi, 14:36

Locale

ANUNŢ OFICIAL. Cineplexx vine la Satu Mare. Cinema modern, la începutul anului viitor!

Lanțul de cinematografe internațional cu sediul în Austria, Cineplexx, continuă să își extindă prezența pe piața internațională, intrând pentru prima data pe piața din România, a anunţat astăzi compania, printr-un comunicat de presă.

Până în 2021, cel mai mare lanț de cinematografe din sud-estul Europei – care are în prezent 22 de amplasamente, din Slovenia până în Grecia – va inaugura opt cinematografe de ultimă generație în mai multe orașe din România, introducând astfel cele mai noi tehnologii în materie de imagine și sunet.

Compania a semnat contracte de închiriere pe termen lung cu operatori ai unor centre comerciale cunoscute din mai multe orașe ale României. În primul sfert al anului 2019, primele două cinematografe vor fi inaugurate în București si Satu Mare, în nord-vestul țării. Este plănuită inaugurarea altor două cinematografe până la sfârșitul lui 2019. Cinematograful va funcţiona în incinta mall-ului NEPI Rockastle.

”Observăm un potențial mare de dezvoltare a pieței românești de cinematografe și – bazându-ne pe o strategie clară de intrare ulterioară pe piață – am decis să construim amplasamente de înaltă calitate pentru vizionarea filmelor în mai multe centre comerciale noi. Mai mult, în prezent cercetăm viabilitatea unui ”proiect de recondiționare” care ar putea fi adăugat portofoliului nostru pe viitor” a declarat Christof Papousek, managing partner al grupului de cinematografe Cineplexx.

 

Opt amplasamente până în 2021 și o investiție de 25 de milioane de euro în România

După extinderea inițială cu patru noi amplasamente în 2019, Cineplexx plănuiește să inaugureze alte patru cinematografe: două în 2020 și alte două până la sfârșitul anului 2021. În total, Cineplexx va investi 25 de milioane de euro în construcția a peste 50 de ecrane. Cineplexx menține deja o prezență puternică în sud-estul Europei și este poziționată foarte bine și pregătită să ofere condiții excelente pe piața din România. Pe de o parte, prezența sa va genera o valoare comună semnificativă pentru amplasamente, iar pe de alta va facilita utilizarea optimă a acestora prin intermediul unei rețele de infrastructură consacrate și a expertizei profesionale. Cu aceste noi evoluții, Cineplexx își va continua strategia de expansiune în sud-estul Europei, încununată cu succes, și își va consolida poziția drept cel mai mare lanț de cinematografe din regiunea sud-est europeană.

La mijlocul lunii noiembrie, Cineplexx va inaugura un cinematograf cu opt ecrane in centrul comercial ”Promenada” din orașul sârb Novi Sad. La scurt timp după acest eveniment, la mijlocul lunii decembrie, un al doilea cinematograf Cineplexx va fi inaugurat în capitala Albaniei, Tirana.

”Odată cu intrarea noastră pe piața din România, punem din nou accentul pe strategia noastră de investiții contraciclică și ne pregătim de ani buni pentru industria cinematografică în 2019 și 2020. Blockbustere de renume globală, incluzând seriile Războiul Stelelor, James Bond și Avatar, se află în momentul de față în stadiul de producție și vor asigura noi recorduri de audiență” a declarat Christian Langhammer, director executiv și actionar principal al grupului Cineplexx.

Lider de piață în sud-estul Europei și lider în tehnologia cinematografică

Cineplexx și-a asumat un rol de conducere în întreaga regiune a sud-estului Europei în ceea pe privește tehnologia cinematografică, în special în ceea ce privește proiecțiile laser, 3D, IMAX®, tehnologie laser Dolby VisionTM și tehnologie sonoră de ultimă generație. De curând, primul cinematograf din regiunea germanofonă echipat cu un ecran LED Samsung Onyx a fost inaugurat în Viena.

Despre Constantin Film-Holding GmbH

Distribuitorul de filme Constantin Film Holding GmbH a fost înființat în Austria, în 1951. În 1967, odată cu achiziția cinematografului Kreuz Kino din centrul Vienei, a fost creat un al doilea reper în segmentul său de cinematografe. 25 de cinematografe tradiționale și centre cinematografice operau în acest segment până la începutul anilor ’90. În urma unei schimbări structurale a cinematografelor, Cineplexx Kinobetriebe GmbH, un subsidiar al Constantin Film Holding GmbH, a fost fondat în 1993. Compania s-a dezvoltat într-o perioadă în care multe din cinematografele tradiționale din Austria ieșeau de pe piață, iar cinematografele de tip multiplex stabileau noi standade în domeniu. Constantin Film a reacționat la adresa acestui trend și a format un grup, care la momentul de față cuprinde 20 de cinematografe mari, cu un total de 158 de ecrane. Mai mult decât atât, există și șase cinematografe tradiționale cu un total de 18 ecrane precum și mai multe întreprinderi comune cu Star-Movie Group în Austria Superioară. În 2009, Cineplexx INTERNATIONAL GmbH și-a început expansiune în țările vecine Austriei și primul cinematograf extern a fost inaugurat în Bolzano, în Tirolul de Sud. Cineplexx INTERNATIONAL a preluat, de asemenea, un cinematograf în centrul orașului Zagreb, punând astfel bazele expansiunii în țările din Vestul Balcanilor. Următoarele cinematografe Cineplexx au fost inaugurate în 2011 și 2012 în Croația, Serbia, Muntenegru și Macedonia. În 2013, Cineplexx a inaugurat cinci amplasamente de tip multiplex în Slovenia și primul cinematograf cu șapte cerane în Albania. În primăvara anului 2014, un alt cinematograf a fost inaugurat în Serbia: centrul comercial Ušće din Belgard este cel mai mare amplasament, având 11 ecrane și o capacitate de peste 2500 de locuri. Cea mai recentă expansiune a avut loc în martie 2018, cu deschiderea Cineplexx Parndorf. Astăzi, Cineplexx deține 44 de cinematografede tip multiplex și sașe amplasamente tradiționale în Austria, Croația, Serbia, Slovenia, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia, Albania, Grecia și Italia, oferind peste 300 de ecrane. În 2017, compania avea 1500 de angajați, o cifră de afaceri de 140 de milioane de euro și audiență totală de aproape 12 milioane de spectatori.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.