Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

Biciclist lovit de TIR. Victima, dusă de urgență la spital

Un biciclist, de 78 de ani, a fost rănit ușor în urma unui eveniment rutier produs pe fondul neasigurării la efectuarea unui viraj la stânga.

În cursul zilei de ieri, duminică, 11 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați prin apelul unic de urgențe despre faptul că pe raza municipiului a avut loc un accident rutier.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un biciclist, de 78 de ani, din Carei, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de un cetățean străin, de 52 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a biciclistului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, ambelor persoane implicate le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.