Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

INCREDIBIL. Un condamnat a vrut să treacă vama Petea cu buletinul altei persoane

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Iași, condamnat la 1 an și zece luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Acesta a încercat să intre în ţară folosindu-se de documentul de identitate al altei persoane.

În data de 25.11.2018, în jurul orei 06.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare un cetățean român care s-a legitimat o carte de identitate românească.

Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul prezentat pentru control nu este același cu persoana din fotografia aplicată pe cartea de identitate.

În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că bărbatul se numește Petru B., are 28 de ani şi este domiciliat pe raza județului Iași. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au aflat că pe numele bărbatului exista emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe o perioadă de 1 an și 10 luni, pentru comiterea de infracțiuni la regimul circulației.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals privind identitatea și intrare în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.