Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Protest anunțat la Prefectura Satu Mare, de 1 Decembrie

Un nou protest antiguvernamental este anunțat în municipiul Satu Mare, chiar de Ziua Națională a României. Protestul ar urma să aibă loc pe data de 1 Decembrie, la ora 16.00, în fața Instituției Prefectului.

De altfel, pe 1 Decembrie sunt anunțate proteste în toată țara, mesajul organizatorilor propagându-se extrem de rapid pe rețelele de socializare.

,,De 1 Decembrie, noi credem ca există un singur mod în care putem sărbători și onora România și Centenarul ei: ajutând-o să rămână acolo unde își dorea să fie și acum 100 de ani: în Europa. Valorile celor care au făcut Unirea de la 1918 sunt aceleași pe care le prețuim și azi: domnia legii, democrația, solidaritatea și libertatea. Pentru ca România de azi să rămână acolo unde îi este locul, adică în Uniunea Europeană, este, însă, nevoie să scape de grupul infracțional care a ajuns la conducerea ei și vrea să o scoată în decorul Europei. De 1 Decembrie, venim în Piața Victoriei să strigăm două lucruri: La mulți ani, România! și Demisia! Această țară merită mai mult decât un Guvern incompetent și toxic, a cărui unică misiune este să îl scape pe Liviu Dragnea de pușcărie”, anunță organizatorii.

35 comentarii

  1. Dya Spora Răspunde

    Sunt bolnavi la cap cei care ”anunta” asa ceva de ZIUA NATIONALA !!

  2. Jan Răspunde

    Va invit cu tot respectul sa stati dracului acasa de Ziua Nationala Romaniei !!!
    Ce-i mult e mult !!!

  3. cineva Răspunde

    Observ ca de aproape 30 de ani la noi in Romania , cum vine frigul la toti le vine pofta sa iasa in strada si sa zbiere uni la alti ( sus , jos ,vrem , nu vrem , ) politicienii nu se mai satura sa apara la televizor sa imparta sfaturi , pareri ( ale lor , ale altora ) dreptate , drept la replica ….. pai asa niciodata nu o sa avem liniste , niciodata nu o sa construim o viata mai buna pentru noi si pentru urmasii nostri . Apai daca e asa eu CINEVA ordon ca luna August sa fie singura perioada din an in care daca cineva are ceva de comentat sa iasa in strada ( oricum e luna concediilor si lumea cam pleaca care pe unde ) Nici mie nu imi place ce fac politicienii dar pentru ei ar fi bine sa faca curat intre ei si sa apara in fata noastra cu solutii si planuri concrete de reabilitate a tarii ,noi cei mici muncim dar vrem si rezultat ca de nu …..

  4. Rodica Răspunde

    Da de ce n-ati iesit pana acum la proteste fratilor ? Doar de ziua nationala v-ati trezit s-o faceti ? Exact de 1 Decembrie ati ajuns la saturatie si nu mai suportati nimic ? Da de ce n-ati iesit la vot s-o faceti ? Sper totusi ca mai aveti o farama de minte si veti gasi de cuviinta s-o faceti cu alta ocazie ; sa nu confundati notiunile de protest ( cu tot arsenalul de huiduieli si scandari) cu cea de sarbatoare , cand toti ar trebui sa ne bucuram de aceasta tara ! Ziceti ca vreti sa scapati tara de grupul infractional care o conduce – da de cat timp se-ntampla asta ? De 2 zile , de 3 luni , de un an ? Mai oameni (sper , totusi buni) acest grup infractional- cum il numiti – conduce de ani buni de zile cu complicitatea noastra , a fiecaruia in felul lui , ba prin neimplicare , ba prin neprezenta la vot , ba prin indiferenta si complacere . Si tocmai acum , de 1 Decembrie a tresarit in voi spiritul legiuitor , al dreptatii si al corectitudinii ! Eu sper sa va bucurati de aceasta sarbatoare asa cum se cuvine , tara aceasta merita altfel sarbatorita , nu precum doresc unii dintre cei cu protestul ! Traiasca Romania Mare cu tot neamul ei !

    • Altu Răspunde

      Și ce ai să sărbătorești , că din 100 de ani : 55 de comunism,28 de bătaie de joc postcomunistă,4 de ocupație hortysta și îți mai rămân 23 de ani în care eventual a fost ceva de sărbătorit. Deci motive de sărbătoare nu prea sunt dar de proteste câte vrei. Oricum din unirea asta Ardealul a avut de pierdut. Fără conducerea oltenească acum eram ca Ungaria sau Austria. No,dar cu un ciolan și o păsulă vă închide Daddy gura, știe și el ce oi păstorește. La așa popor așa conducători.

      • Rodica Răspunde

        Altu ….ca tine nu intreba asa ceva ! Sarbatoresti o tara , continuitatea ei in granitele actuale , chiar daca a fost 50 de ani sub comunism , te bucuri si sarbatoresti continuitatea traditiilor , sarbatoresti tot ce are frumos tara aceasta ! Romania a fost si a ramas aceeasi de la geneza , cei care o populeaza s-au schimbat , in mai buni sau mai rai ! Tu ai inteles doar partea cu ciolanul si fasolea , de care , se pare , te dezici , insa uiti cel mai elementar lucru – faci parte din acelasi popor si ai aceeasi conducatori ca noi toti ! Ce nu intelegi tu (si ca tine mai sunt cativa ) , este ca tara ne-a ales pe noi din moment ce ne-am nascut aici , nu tu ti-ai ales tara ! O poti face la maturitate daca nu-ti convine situatia , dar ramai tot cu aceleasi radacini , oricat ai renega acest lucru ! Si-apoi nu-mi amintesc sa te fi obligat cineva sa iesi sa sarbatoresti , asa ca nu e nici o pierdere !

        • Altu Răspunde

          Ce câștig am eu din această unitate, nici una. Tu care ești ceva membra a PCR- PSD ai câștig,salarii de bugetar,ceva șpăgi luate în numele partidului,etc. Am mai zis, Ardealul autonom ar avea o șansă,dar cu lipitorile sudiste și cu moldovenii nu avem nici o șansă la mai bine. Vezi exemple ca și Croația, Slovenia care o duc bine singure fără Serbia. Noi ardelenii nu avem ce sărbători doar 100 de ani de sărăcie și regres mulțumită acestei Românii Mari.

          • Rodica

            Iti raspund de pe acum ca va fi ultima interventie legata de aberatiile tale ; am impresia ca esti intr-o nisa din care ceva sau cineva nu te lasa sa iesi ;daca nu am aceeasi opinie ca tine , inseamna ca am fost comunista si automat am devenit din 1989 psd-ista ? Cat de ingust poti sa gandesti facand asemenea afirmatii (sablon, folosite de cei care nu au argumente clare) ? In ce lume levitai cand aveam (si am in continuare) postari anti psd , si mai mult , anti toata clasa politica de la noi ? Tie musai iti trebuie ceva castig din orice , observ . Asta spune multe despre tine ca om si caracter ! Sa stii ca nu-i nici o suparare ca n-ai tu ce sarbatori , problema ta , dar lasa-i atunci pe altii sa se bucure , nu-i …improsca cu teoriile tale ! In paranteza , daca nu-ti place Romania , poti sa alegi Elvetia , ca-i organizata in cantoane , asa cum iti convine tie ; sigur , e cam scump traiul pe-acolo, da-ti poti alege cantonul cu forma de administrare care-ti convine, si poti trai cum iti place( dar mai ales cum te lasa buzunarul) ! Pana atunci , La multi ani Romaniei Mari !

  5. figaro Răspunde

    Nu stiu cine e berbecul care organizeaza asa ceva de 1 Decembrie, dar ar merita scuipat intre ochi… nu are nicio legatura protestul cu o zi de sarbatorare nationala… chiar asa, nu mai avem nicio limita? Exista atatea posibilitati sa protestati si voi vreti sa o faceti tocmai de 1 Decembrie si tocmai in mijlocul celor care vor sarbatori 100 de ani de la marea unire. Adevarati romani sunteti!!!!!!!!!! Primaria ar trebui sa respinga locatia solicitata de organizatori (avand in vedere ca acolo se vor organiza evenimente dedicate centenarului), si sa le-o aprobe in alta parte, astfel incat sa nu interfereze cu multimea care se va aduna sa sarbatoreasca 100 de ani de la marea unire. Oricum, foarte ingusti vor fi cei care vor participa la rahatul asta de protest!

    • Ionica Pop Răspunde

      Ok,asa sa facem !! Daca ”cineva” din Satu Mare are curajul sa organizeze asa ceva de Ziua Nationala,sa-i scuipam in ochi,acolo pe loc !! Si va asigur eu,nimeni n-o sa le sara in ajutor !!

      • Daum Răspunde

        Sigur, haideti sa va manifestati gradul de civilizatie, sa interziceti dreptul la exprimare in numele democratiei…si va mirati ca Romania e asa de inapoiata fata de Europa…

        • figaro Răspunde

          Berbecule, citeste ce am scris!!!!!!!!!!!! Manifestati-va unde vreti voi, dar nu acolo unde noi cei sanatosi la cap vom sarbatori!

          • Dya Spora

            Eu cred ca e mai mare decat un berbec !! Posibil a fi bou !

          • Daum

            felicitari! eu unul nu voi participa la aceasta manifestatie, insa nu imi permit sa jugnesc asa cum o faceti domniile voastre. Inca odata, fiecare cu gradul lui de civilizatie. O zi minunata va doresc

          • Rodica

            Lasa-l , ca trebuie sa treaca pe la ……barbierul din Sevilla , ca sa inteleaga ! Nu merita osteneala, pentru cineva in care ….fierbe dreptul la exprimare in numele democratiei , tocmai de 1 Decembrie !

  6. Paul Răspunde

    Din 365 de zile ale anului, nu au găsit alta decât 1 decembrie. La Prefectură, adică acolo unde se adună lumea pentru a sărbători. Dacă nici asta nu e o provocare ordinară…Vor să și-o ia pe coajă, pentru a avea motive să urle mai cu poftă? Pentru că acesta este riscul: nu să își ia mari pulane de la jandarmi, ci mari picioare în posterior de la cei care sărbătoresc.

  7. Toldi Miklos Răspunde

    Hajra cu protesztul toti rumanii! noi facem o poze doi poze, si trimitem la CNN es BBC cu szoveg: magyarii protesteaze kontra romaniai nemzeti nap. Dam un lada Csiki sor la organizatorok!

  8. Adrian Cozma Răspunde

    Acesti protestatari sunt retardati!

  9. ciprian Răspunde

    Pare a fi regizat…unii de afara si poate alti din interior vor crede ca boicotam Ziua nationala a Romaniei…cum stim sa ne dam palme singuri, stati dracului acasa ca nu rezolvati nimic, mizeria in care ne balacim de 29 de ani nu va disparea pe 1 Decembrie

  10. Altu Răspunde

    O persoana neutră care citește aceste comentarii poate să vadă diferența dintre ce-i care susțin protestul și ” marii români” care au un limbaj plin de invective și sunt mari fani a lui Ciordache Fuck You, Mitraliera,Codrin,etc. Toti exemple de mari romani. Cu asemenea oameni care ne reprezintă nu înțeleg de ce aș fi mândru că sunt român.

  11. Jandarmul de serviciu Răspunde

    No’ poate da domnu’ si ne mai dezmortim si noi, ca o sa fie destul de frig! Haideti, dragilor, va asteptam!

  12. cârcotaş Răspunde

    Nici eu nu-i am la suflet pe guvernanţi.Dar,pt. Dumnezeu nu discreditaţi un neam.O Europă întreagă va vedea că nu ne simţim bine unii cu alţii.Se vor găsi mulţi să ne ,,ajute”.Nu discreditaţi nici mişcările de protest antiguvernamentale prin spurcarea unei zile sfinte a neamului românesc.Amânaţi-vă protestele cel puţin o săptămână,nu fiţi laşi acţionând sub această umbrelă a acestei sărbători.Aşa să vă ajute Dumnezeu!

    • Mirat Răspunde

      Auzi să nu fim discreditați, păi suntem de mult discreditați. Ce te aștepți când jegosul ăla face semne obscene in Parlament, tuta turelor este prim-ministru și face gafă după gafă,facem legi doar pt infractori,ce discreditare mai vrei. Suntem un popor de tot rahatul și asta e un mare adevăr. Ne merităm soarta.

    • Rodica Răspunde

      Orice-ai zice , nu si nu ! Fiecare va alege , pana la urma ce sa faca ! Sa asculte slogane anti tot , huiduieli si-njuraturi , sau sa asculte o …. populara si daca-l tin picioarele sa mai si joace pe ea ! In final despre asta este vorba – fiecare intelege ce vrea din aceasta sarbatoare si se manifesta dupa cum o percepe . Doamne ajuta !

  13. RODICA Răspunde

    Pai simbolic protesteaza ,de asta si-au ales data aceasta ! Bine fac,fiecare are libertatea de a spune ce gandeste,inca !
    -Pe scurt, la 100 de ani de România, proiectul nostru de ţară e guvernat de două mari valori: Corupţia şi Incompetenţa. Aceste valori vor trasa direcţiile de viaţă ale copiiilor noştri. Atât de simplu. La 100 de ani de România recunosc că nu trăiesc în ţara pe care mi-o doresc. Şi, la fel ca mine, gândesc şi alte zeci sau sute de mii de români. Anul ăsta 1 Decembrie este trist. Din toate motivele enumerate mai sus. Şi dacă este să sărbătoresc ceva de 1 Decembrie, nu am să sărbătoresc trecutul «glorios» care ni se vinde ieftin şi ipocrit în
    fiecare an.
    -Cât despre manifestația de protesta in 1 decembrie , ea este una de proclamare a Cinstei ca valoare națională și nu văd de ce n-ar fi asta o manifestare de unitate.
    -Am ajuns la fundul sacului. Şi politicienii și-au bătut joc de aniversarea Centenarului,
    ”Pe 1 decembrie Liviu Dragnea, C.P. Tăriceanu, Viorica Dăncilă și toți ai lor vor face paradă de patriotism. Ca în fiecare an vor lansa, cu o mână pe inimă și alta pe drapel, apeluri la unitate. Ne vor chema să celebrăm Marea Unire, să intrăm în horă cu ei. Să lăsăm la o parte, pentru o zi, tot ce ne dezbină și să ne concentrăm pe valorile ce ne unesc. Problema este că pe mine nu mă unește nici o valoare cu acești oameni, nu am cum să fiu în aceeași horă cu ei.

    Vor poza în urmașii celor ce au înfăptuit Marea Unire, vor mima patriotismul, iubirea de țară. Festivitățile sunt pe cale să fie confiscate de cei ce-și fură țara și își apără interesele de clan. Televiziunile aservite se pregătesc să spună doar povestea lor despre unire pentru a le legitima guvernarea. Nu putem permite așa ceva! Noi, membrii Declic, suntem suficient de mulți și de puși pe treabă pentru a transmite un mesaj mai puternic decât discursurile lor ipocrite. Să reamintim tuturor ca ei sunt lideri legitimi doar în Penalistan, nu în România celor 100 de ani. Iată la ce ne-am gândit.

    Comunitatea Declic a lansat, la începutul acestui an, pancarta 100 de ani în Penalistan. Am înlocuit festivismul fals cu un semnal de alarmă. Ei ne vor în Penalistan. Noi am ieșit în stradă și le-am spus că ne dorim să trăim, în continuare, în România. Noi cu cătușe din carton în mâini, corupții cu cătușe adevărate! De 1 decembrie vom sărbători Marea Unire, fără ipocrizie, îngrijorați pentru țara noastră.

  14. Rodica Răspunde

    RODICA nu e una si aceeasi persoana cu Rodica ! Va rog nu faceti confuzia – fiecare cu felul lui de-a sarbatori !

    • y Răspunde

      @Stai liniștită, mi-am dat seama. După limbaj e aceeași persoană cu @Alexandru, dar de fapt nu mă interesează inepțiile lui. E blocat exclusiv într-o anumită problemă și totul se învârte în jurul ei. Dar măcar nu a copiat mot á mot porecla ta cum am pățit eu. Sărbători fericite!

  15. y Răspunde

    Sugi pola Rodica !

  16. Andrei Răspunde

    Du te dracu ,y _Nu degeaba o dată ala peste tine cu masina !
    Pentru ca ai fost muist,acum din păcate esti si handicapat !

  17. Danut Răspunde

    Rodica, bemi ai bota !awa awa !Tata Nelson ti ar da o clanta !

  18. Rodica Răspunde

    Din pacate (pentru ultimii postaci , care n-aveti nici macar curajul de-a va spune identitatea , trebuie s-o luati de la altii) ati trait degeaba pana acum ! Daca doar atat puteti , vai de voi si de mama voastra ! Limbajul si pozitia voastra spune totul despre voi ! Ce sa-i faci , caracterul si educatia nu se cumpara !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.