Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

SENTINŢĂ. Ţiganii care s-au bătut cu bâte şi cuţite, în Satu Mare, au scăpat cu amenzi penale

Ţiganii ce s-au bătut cu bâte și cuțite, în Satu Mare, pe strada Iuliu Maniu, cu câteva luni în urmă, și-au primit pedepsele.

După ce au provocat un “măcel” în centrul orașului, majoritatea romilor au primit amenzi penale de 1500 de lei.

Pedepsele sunt următoarele.

Inculpatul L.Ş.: pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul L.Ş.N.: pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală.

Inculpatul L.V.: pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe inculpatul L.V., cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului L.V., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul L.Ş.L.: pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe inculpatul L.Ş.L., cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului L.Ş.L., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul L.A.:, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe inculpatul L.A., cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului L.A., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen., cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.43 alin.5 din C.Pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul L.I.:, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 şi art.43 alin.5 din C.Pen., condamnă pe inculpatul L.I. cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului L.I. cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul R.I.: pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice,  pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul R.I.: pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului R.I., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.72 alin.1 C.pen. rap. la art.404 al.4 C.pr.pen., constata faptul ca, R.I., cu datele persoanale de mai sus, a fost reţinut din data de 29.06.2018, ora 03,20 până la data de 30.06.2018 ora 03,20. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe

Inculpatul S.T.: pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen., condamnă pe inculpatul S.T., cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului S.T., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale. În baza art.371 c.pen. Cu aplicarea art.77 lit.a c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe
Inculpatul L.R., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.198 al.1 c.pen. Si art.396 al.10 c.pr.pen. condamnă pe inculpatul L.R., cu datele persoanale de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de incaierare, la pedeapsa de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei. În baza art.38 alin.1 c.pen. şi art.39 alin.1 lit.c c.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1500 lei amendă penală, echivalentul a 150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 lei, la care adaugă sporul de 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv 500 lei amenda penala, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 2000 lei amendă penală. În baza art.63 Cod penal, atrage atenţia inculpatului L.R., cu datele persoanale de mai sus, asupra dispoziţiilor legale privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii penale.
Constata faptul ca, in cauza nu exista constituire de parte civila. În baza art.274 alin.2 C.pr.pen.,

Inculpatii L.Ş., L.V., L.Ş.L., L.A., L.I., R.I., S.T. si L.R., sunt obligați la plata sumei de 13520 lei, câte 1700 lei fiecare inculpat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Altercație între două clanuri de romi

Reamintim că în după-amiaza zilei din 28 iulie, după un conflict între două grupări rivale de  romi, scandalagiii s-au urcat în mașini și s-au șicanat în trafic până au provocat un adevărat carambol. În pofida accidentului produs în centrul Sătmarului, romii au coborât din mașini și s-au luat la bătaie, folosind bâte și cuțite.

A fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de jandarmi și polițiști pentru a opri măcelul. Mai mulți romi au fost reținuți de oamenii legii, alții fiind transportați de urgență la spital, cu răni deschise.

3 comentarii

  1. Zsenik Răspunde

    T’uva neamul in gura de ciori! Pacat de aerul pe care-l respirati! Ati facut o singura greseala in viata asta; v-ati nascut vii!!! Unde esti maresale?!

  2. dr storm Răspunde

    banii vorbesc !

  3. Caraba Ina Răspunde

    …cu care,ca de obicei,se vor sterge la cur !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.