Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

VIDEO. Călăreții au ajuns în județul Cluj. Mesajul transmis de Adrian Cozma în Gilău

Călăreții sătmăreni au ajuns în județul Cluj, acolo unde au fost întâmpinați cu aplauze de către localnici. Adrian Cozma a ținut să transmită un mesaj special cu ocazia Centenarului.

Călăreții Asociației Ecvestre Perla Neagră Satu Mare, în frunte cu consilierul județean Adrian Cozma au ajuns în comuna Gilău din județul Cluj, acolo unde au și poposit aseară. Sătmărenii au fost întâmpinați cu aplauze de localnici, iar Adrian Cozma le-a transmis un mesaj cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

,,Suntem profund impresionați de primirea călduroasă pe care ne-ați făcut-o. Sunt o sută de ani de la împlinirea visului românesc, suntem într-un moment în care trebuie să reflectăm mult asupra ceea ce înseamnă România, ceea ce însemnăm noi ca români și poate să acordăm mai mult respect valorilor care ne-au consacrat ca și stat român”, a spus Adrian Cozma la Gilău.

Traseul călăreţilor sătmăreni trece prin Cehu Silvaniei, Hida, Gilău, Râmeți, iar în ziua de 1 Decembrie, delegația sătmăreană va ajunge la Alba Iulia spre a aduce un pios omagiu luptei și jertfei eroilor neamului românesc, pentru împlinirea celui mai fierbinte vis al tuturor românilor din cele patru zări.

https://www.youtube.com/watch?v=VZkrZqToI-U&feature=share&fbclid=IwAR2lAGhZ9VHCaJ8M_jr-SpIEANrpEkTiMr_P_5-XyZm4NtChyFUSNqgJuUQ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.