Ultima actualizare: ieri, 22:21
Locale

Accident între Pomi și Roșiori. Doi grav răniți

Accident între Pomi și Roșiori. Două persoane rănite grav și o persoană a decedat în urma unor accidente rutiere, produse pe raza județului Satu Mare, în perioada sărbătorilor.

La data de 24 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe DJ 193, între localitățile Pomi și Roșiori.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, de 40 de ani, din localitatea Ardusat, județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus și intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din județul Iași.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a două persoane de 36, respectiv 21 de ani, care se aflau în cel de al doilea autoturism menționat.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Poliția Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Pieton accidentat mortal, în prima zi de Crăciun

Pieton accidentat mortal, în prima zi de Crăciun. Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați...

Închide