Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

PROGRAM. Târgul de Crăciun din Satu Mare aduce multe surprize

Târgul de Crăciun din Satu Mare aduce multe suprize. Crăciunul este cel mai minunat moment al anului, iar plimbările prin centrul municipiului Satu Mare vor face ca sărbătorile de iarnă  să fie de neuitat! Primăria Municipiului Satu Mare vă invită și anul acesta să treceți pragul Târgului de Crăciun pentru a vă lăsa învăluiți de tot ce are această sărbătoare mai bun și mai frumos!

Meșterii populari sunt prezenți pe Pasajul Coposu: după aprinderea iluminatului festiv din 30 noiembrie și manifestările dedicate Zilei Naționale a României, s-au montat și cele 33 de căsuțe unde meșterii populari și meșteșugarii vă așteaptă cu produse tradiționale din piele, sticlă, ceramică, lână, precum și cu decorațiuni personalizate care pot fi cadourile potrivite pentru cei dragi.

Patinoar de 600 mp

În acest an, pentru prima dată în Satu Mare, patinoarul de 600 de metri pătrați care va fi amplasat în Piața 25 Octombrie, va fi acoperit de o cupolă impresionantă de luminițe, sub care ne dorim să auzim hohote de râs și unde vom organiza petreceri tematice pe gheață.

Patinoarul va funcţiona până în 28 februarie, în funcție de condițiile meteorologice, zilnic între orele 10.00-22.00. Preţul unui bilet de intrare la patinoar este 10 lei – pentru aduliți, o serie de patinaj (2 ore), iar pentru copii 5 lei pentru 2 ore de patinaj. Costul de închiriere al patinelor va fi de 5 lei/pereche. Data de pornire a patinoarului: în funcție de condițiile meteorologice, estimăm la 12-13 decembrie, data exactă o vom anunța.

Tunel de lumini

Nu am renunțat nici în acest an la tunelul de luminițe, foarte apreciat anul trecut de cei care nu au pierdut nicio ocazie pentru a imortaliza momentele petrecute alături de cei dragi. Tunelul va lega Piața 25 Octombrie de Pasajul Corneliu Coposu, iar anul acesta surprinde cu un design nou care este format din arcade luminoase cu leduri 3D.

Program muzical pe platoul Coposu

Platoul de evenimente de pe Pasajul  Corneliu Coposu va fi  celălalt punct de atracție al Târgului, având în centrul său o scenă mare decorată în spiritul Crăciunului autentic,

În această zonă distracţia stă în prim-plan. Până pe 23 decembrie aici au loc călătorii de vis în lumea lui Moș Crăciun alături de artiștii locali, concerte live care acoperă o paletă vastă de la colinde, muzică populară, muzică folk până la muzică corală, soul, pop rock, şi în general, un program distractiv.

Și în acest an, pe scenă au fost invitați peste 500 de copii de la grădinițele și școlile din tot județul, iar partenerii noștri de la Auchan și Centrul Comercial Aushopping vor avea grijă să îi susțină și să îi răsplătească pentru efortul lor de a vesti semnificația profundă a acestei sărbători.

Program artistic:

  • Miercuri,12 decembrie, ora 17.00 – Spectacol al elevilor Școlii de Arte; Concert al formației XXL
  • Joi, 13 decembrie, ora 16.00 – Spectacol cu copii Colegiul Național “Doamna Stanca”; Grădinițele cu Program Prelungit nr. 6, nr. 2 și nr. 15; Școala Gimnazială Socond; Grădinița 14 Mai (Botizului); Spectacolul pentru copii ”Lulu înflorește iarna” cu Caravana Anima; Concert ”Ansamblul Inedit ‘70 live”
  • Vineri, 14 decembrie, ora 16.00 – Spectacol cu copii: Școala Gimnazială Bârsău; Grădinițele cu Program Prelungit nr. 7 și nr. 1; Școala Gimnazială Santău; Școala Generală Porumbești; Muzică folk cu Roxana Gheorghiu și Loredana Morar, Florin Micaș, Sorin Bălaj și Radu Lup; concert Black River Blues Band
  • Sâmbătă, 15 decembrie, ora 17.00 – Muzică corală cu Corul și fanfara Bisericii Baptiste, muzică pop cu Iști Vaida; concert cu formația Royal Team
  • Duminică,16 decembrie, ora 17.00 – Spectacol de muzică populară organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu: Ansamblul Folcloric Egri Csodaszarvas, Maria Petca-Poptean, Dănțăușii din Soconzel și Malvina Madar-Iederan, Ansamblul Folcloric Cununița cu Leontina Dorca și Carmen Sas, Nicolae Mureșan și Nicolae Mureșan Jr., Leontin Ciucur și Cornel Borza
  • Luni,17 decembrie, ora 17.00 – Concert cu formația Bertici Fivérek și Follow the Flow (HU)
  • Marți, 18 decembrie, ora 17.00 – Muzică corală: Corurile Adagio, Canticum, Trupa de Fluierași a Liceului Teoretic German ”Johann Ettinger”, Corul Axios al Liceului Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhardt”, Grupul “Vox Samus Art”
  • Miercuri, 19 decembrie, ora 17.00 – Muzică folk cu Carmen Bratosin și Grupul folk ”Gala”, Luiza Molnar, Gabriela Szekely-Czompa și Csaba Cserey; Concert Lino Golden
  • Joi, 20 decembrie, ora 17.00 – Muzică folk cu Cezar Petrovici; Concert cu formația Rollscream și LL Junior (HU)
  • Vineri, 21 decembrie, ora 17.00 – Formația de țitere a Asociației Culturale Aranykapu; Concert cu George Negrea și Diu Oșan, Ansamblul Inedit și Fathers & Son
  • Sâmbătă, 22 decembrie, ora 17.00 – Concert al formațiilor Noaptea Târziu și Connect-R
  • Duminică , 23 decembrie, ora 17.00 – Spectacol de muzică popular organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii cu: Ansamblul Folcloric Doruri Sătmărene – dansuri maghiare; Maria Tripon, Ansamblul Folcloric Doruri Sătmărene – dansuri codrenești; Marian Buzilă; Petrică Mureșan și Sava Negrean-Brudașcu
  • Luni, 31 decembrie, ora 24.00 – Show de Artificii – Piața 25 Octombrie

Organizatorii Târgului de Crăciun sunt: Primăria Municipiului Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Cultural G.M. Zamfirescu, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, iar partenerul în furnizarea cadourilor pentru copii este Auchan și Centrul Comercial Aushopping.

Din experiența anului trecut, putem spune că Târgul oferă un cadrul ideal pentru a ne liniști mințile și sufletele după un an dinamic, dar este și un spațiu cu adevărat dedicat Crăciunului, plin de viață, unde ne putem bucura de un patinoar generos, mii de luminițe care amintesc de târgurile de Crăciun europene, unde atmosfera e feeric de călduroasă.

Ne dorim să vă suprindem și în acest an cu multe surprize, să vă oferim, pe de-o parte, momente de nostalgie și căldură sufletească, iar pe de altă parte, petreceri pe gheață, concerte și multe bunătăți culinare! Vă așteptăm!

Sursa: Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.