Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

S-a votat! Sistemul de închiriere biciclete vine cu tot cu piste!

Super proiectul pregătit de Primăria municipiului Satu Mare a trecut în această după-amiază de Consiliul Local. Astfel, în scurt timp sătmărenii se vor putea bucura de nu mai puțin de 18 stații moderne de închiriat biciclete, precum și de noi piste pentru bicicliști.

Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, în ședința de astăzi proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: „Realizare de sisteme de închiriere de biciclete în Municipiul Satu Mare”. Conform devizului general întocmit de către proiectant valoarea totală a obiectivului de investiții este de de 5.637.297,96 lei fără T.V.A.

 

Noul sistem de închiriere biciclete va fi scos la licitație pe o perioadă de 5 ani, iar o firmă va livra bicicletele și va asigura service-ul. Pe urmă, sistemul va intra în patrimoniul municipiului și va fi sub supravegherea Administrației Domeniului Public (ADP).

De asemenea, sistemul face parte din proiectul integrat cu piste. Astfel, întâi se vor amenaja pistele de biciclete pe 4 rute importante, după care se vor monta stațiile de închiriat.

Lucrările care se propun în cadrul proiectului constă în achiziţionarea a 18 staţii de închiriere biciclete precum şi amenajarea de platforme pentru amplasarea acestora. Din cele 18 staţii, doar 15 necesita amenajarea platformelor. Astfel, prin proiect se propune amenajarea a 15 platforme pentru amplasarea sistemelor de închiriat biciclete de tip Bike sharing.

Sistemele de închiriat biciclete vor fi amplasate după cum urmează:

1. Bd. Lucian Blaga – zona intrare în Parcul Industrial Sud;
2. Bd. Lucian Blaga – parcarea „Tei”;
3. P-ța Soarelui – str. Independenței intersecția cu str. Uzinei;
4. Bd. Cloșca – intersecția „Burdea”;
5. P-ța 14 Mai 1970;
6. Str. Odoreului – zona lacul Pescăruș;
7. Str. Rodnei – zona piața de vechituri;
8. Str. Lăcrimioarei – intersecția cu bd. Unirii;
9. P-ța Jean Calvin – intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iuliu Maniu;
10. P-ța Eroilor Revoluției – în fața Hotelului Cardinal;
11. Str. Horea – zona Casa de Modă;
12. Str. Gorunului – intrare Aquastar;
13. Drumul Careiului – intersecția cu al. Neajlov;
14. Drumul Careiului – intersecția cu al. Universului;
15. Drumul Careiului – intrare în parcare Auchan/Praktiker;
16. P-ța 25 Octombrie – lângă actuala fântână arteziană;
17. P-ța 25 Octombrie – în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor;
18. Str. Fabricii – incinta Terminalului transjudețean-translocal

Primăria municipiului Satu Mare îşi propune crearea unei reţele de piste, interconectate, care va permite traversarea oraşului prin intermediul bicicletei. La momentul actual circulația velo se desfășoară haotic pe carosabil şi pe trotuare nemodernizate, fapt care implică o serie de riscuri asupra utilizatorilor acestui mijloc de locomoție.

În ceea ce priveşte utilităţile, staţiile de închiriere vor fi alimentate cu energie electrică de la reţeaua existenta a oraşului. Totodată se propune montarea unor sisteme de iluminat şi a unor camere de supraveghere, alimentate tot de la reţeaua oraşului.

Bike sharing este un sistem public de închirieri de biciclete pentru scurtă durată. Se vor dezafecta aproximativ 330 mp de zonă verde, Primăria Satu Mare urmînd să amenajeze ca și zonă verde o suprafață identică cu cea dezafectată din terenurile degradate existente in Municipiul Satu Mare.

Platformele vor fi realizate din următoarele straturi:

-6 cm pavaj
-5 cm nisip
-10 cm balast stabilizat cu ciment 4%
-15 cm balast compactat
-pamant compactat,

Platformele vor fi încadrate intre borduri prefabricate din beton 10x15cm cu fundaţie din beton.

 

7 comentarii

  1. Rodica Răspunde

    Sper ca face Tarr pistele !? Da si celelalte existente pe trotuar erau ….grozave , dupa o idee ingenioasa (a nu stiu cui ) – ati tras o dunga rosie ( bine ca nu ne-ati pus-o in buletin) si-ati zis ca-s gata pistele pt. biciclete . La cum prezentati situatia acum , suna altfel .Sa vedem .

    • coica Răspunde

      Toată lumea se leagă de Tarr și nimeni nu observă IW EPITŐ. Nu că Tarr ar fi sfânt.

    • M Răspunde

      Rodica draga sa faca Tarr tot orasul, cred ca pe 99% dintre noi nu-l intereseaza doar ca in sfarsit se lucreaza VIZIBIL in oras, nu doar pe hartie si in buzunar cum eram obisnuiti.

      Sunt oameni ca tine, mancatori de …., care va legati de orice in loc sa va bucurati ce orasul este pe drumul cel bun, dupa 20 de ani de intuneric. poate esti din psd si asta vrea sa vada seful tau cum strici aerul in articolele in care se promoveaza reusitele conducerii actuale.

      • Rodica Răspunde

        Buna dimineata ! Daca te-ai trezit abia acum , ai o mica scuza ; sa ma acuzi ca sunt psd-ista ( cand eu am o mare…. simpatie pentru toti politicienii , indiferent de partid!) inseamna ca nu esti capabil de a aduce argumente ( si nu intelegi ironiile) si -atunci da-i cu sablonul ….esti psd-ist . Si pentru asta ai o scuza , atata poti , atata duci(sau – nu – te duce, stii tu ce) . Despre partea cu ….alimentatia , banuiesc ca-ti testezi acum …calitatile de nutritionist , da nu cunosti alta exprimare ! Si aici ai o scuza , esti probabil la inceput , dar poti aprofunda , incercand tu sa consumi ce atribui altora ! In concluzie , baietas , nu mai ai nici o scuza pentru bunul simt lipsa si pentru educatia precara !

  2. avu Răspunde

    Pe Odoreului de ce nu se face de la Uzina de Apa? Asa era proiectul?

  3. avut Răspunde

    Chiar conteaza cinea realizeaza investitia? Mai bine nu o face nimeni? Adica pentru noi, muritorii de rand…
    Este cine sa se preocupe si de problemele legate de coruptie in tara asta, nu?

    • Rodica Răspunde

      Poate ne spui tu cine se ocupa de coruptie in tara asta ! Vede toata lumea ca se ocupa …tot coruptii , din acest motiv suntem cum (si unde) suntem ; fiindca se ocupa atat de bine ….. , incat nu se mai pot recupera prejudicii , marii evazionisti si infractori ( gen Mazare , Udrea , etc) sunt unde sunt , au furat cat pentru doua vieti , justitia (si legile ei) sunt doar pentru micile gainarii si oamenii de rand , in rest totul e bine !
      Alta intrebare ? ………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.