Ultima actualizare: azi, 11:55

Locale

Centru Stroke la Satu Mare. Mortalitatea din cauza AVC poate scădea la jumătate

Satu Mare va avea un Centru Stroke pentru tratarea pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale. Este vorba despre un proiect pregătit de Consiliul Județean, pentru care urmează să se semneze contractul de finanțare.

Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a declarat că un asemenea centru, implementat la Nyíregyháza, a redus la jumătate mortalitatea cauzată de accidentele vasculare cerebrale. De asemenea, șeful CJ a afirmat că vor fi create toate condițiile și speră totodată că se vor găsi și medici specialiști.

În urma implementării proiectului se dorește asigurarea unor condiţii de urmărire şi tratare a pacienţilor ce au suferit accidente vascular cerebrale în condiţii superioare situaţiei actuale, prin dotarea secţiei cu monitoare, staţii de monitorizare, injectomate, pulsoximetre, ventilatoare, aspiratoare, ecografe, defibrilatoare, EEG, EMG, EKG, mobilier şi instrumente speciale, generator oxigen medicinal, generator aer comprimat, respectiv rampă de fluide medicale.

Pentru acest proiect încă nu a fost semnat contractul de finanțare.

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Felicitari !

  2. Dr.Mengele Răspunde

    Suna frumos, si hei rupist, ca multe alte chestii pompoase, promise sau chiar realizate dar cu curu’ de niste laici in tot ce inseamna sistemul de sanatate! Sa speram ca nu va avea soarta sectiei de chirurgie cardio-vasculara sau a altor interventii “destepte” facute de marii specialisti in medicina din cadrul CJ!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.