Ultima actualizare: azi, 21:04

Locale

FOTO/VIDEO. Operațiune DIICOT în nord-vestul țării. Bărbați prinși cu arme, cannabis și cocaină

Trei bărbaţi care au intrat în ţară cu peste 17 kilograme de cannabis, dar şi cu cocaină au fost prinşi în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Borş. În aceeaşi cauză, poliţiştii şi prcurorii au mai făcut zece percheziţii la patru persoane suspectate, în total patru suspecţi fiind reţinuţi.

”Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au efectuat prinderea în flagrant a trei persoane de sex masculin, cetăţeni români, în Punctul de trecere al frontierei Borş – România, imediat după ce acestea au trecut frontiera din Ungaria în România, introducând astfel pe teritoriul României, fără drept, cantitatea de 17,6 kg cannabis şi 354,3 grame cocaină, droguri ascunse în interiorul autoturismului cu care se deplasau”, a anunţat, vineri, DIICOT, conform News.ro.

Cele trei persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, şi introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc şi de mare risc.

”Procurorii DIICOT– Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au efectuat, în aceeaşi cauză penală, 10 percheziţii domiciliare la locuinţa a 4 suspecţi şi a altor persoane implicate în săvârşirea de infracţiuni de trafic de droguri. Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, la locuinţele în cauză au fost descoperite alte cantităţi de droguri de risc – canabis şi mare risc – cocaină, care au fost ridicate în vederea cercetărilor”, au mai transmis procurorii DIICOT.

Cei trei inculpati prinşi în flagrant, precum şi un al patrulea inculpat, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, urmând a fi prezentaţi în cursul zilei de 18.01.2019 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă.

Sursa – stiripesurse.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.