Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

FOTOGALERIE. Pavel Bartoş, la Satu Mare. Aplauze pentru actorii Teatrului de Nord

Îndrăgitul actor Pavel Bartoş s-a aflat în acest weekend la Satu Mare, participând, alături de alţi actori care au jucat la Teatrul de Nord, la evenimentele organizate cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea secţiei române.

Vineri seara, la finalul premierei spectacolului ”Despre oameni și șoareci” de John Steinbeck, în regia Andrei Mihalache, directorul artistic al secţiei române, Ovidiu Caiţa, i-a invitat pe scenă pe actorii care au făcut parte din trupă. Printre aceştia s-a numărat şi vedeta Pro TV Pavel Bartoş, el fiind distribuit la Satu Mare după terminarea facultăţii de teatru.

Spectatorii i-au răsplătit pe actori cu ropote de aplauze.

Amintim că Teatrul de Nord sărbătoreşte în acest weekend 50 de ani de la prima premieră a secţiei române. 

În urmă cu 50 de ani a avut loc la Satu Mare primul spectacol al secţiei române a Teatrului de Nord, proaspăt înfiinţată în septembrie 1968. Premiera ”Haiducii” de Victor Eftimiu, regia Mihai Raicu, din 24 ianuarie 1969 a reprezentat atestarea ca potenţial artistic a secţiei române a acestui teatru, alături de secţia maghiară.

Teatrul de Nord aparţine sătmărenilor

„Teatrul de Nord aparţine sătmărenilor. Prin spectacole, evenimente şi festivaluri, Teatrul de Nord acoperă o nevoie esenţială a populaţiei oraşului, nevoia de cultură. Ne mândrim cu faptul că publicul nostru creşte de la stagiune la stagiune. În anul 2018 secţia română a susţinut 159 de spectacole în faţa unui număr de 26.170 de spectatori. Deci avem săli pline. Ce este mai important este că din ce în ce mai mulţi tineri aleg să ne treacă pragul. Sunt rezultatele a 50 de ani de muncă, pentru care trebuie să mulţumim tuturor celor care au slujit cu dăruire scena sătmăreană. Eu personal am avut norocul să cunosc destul de mulţi actori pe parcursul celor 22 de ani de când lucrez la acest teatru, să îi urmăresc, să învăţ de la ei. Unii dintre ei, din păcate, nu mai pot fi alături de noi la această aniversare”, a declarat Nagy Orban, astăzi, într-o conferinţă de presă.

În foaierul Teatrului sunt expuse fotografii din spectacolele realizate în cei 50 de ani. Trei spectacole ale secției române au fost  programate în cele trei zile de aniversare, în Sala Mare a Teatrului de Nord: premiera spectacolului ”Despre oameni și șoareci” de John Steinbeck, regia Andrei Mihalache, ”Rețeta perfecțiunii în foarte mulți pași care nu duc nicăieri” un teatru fizic de Andrea Gavriliu și ”Tără(z)boi” de Mariana Starciuc, regia Ovidiu Caița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.