Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Magda Puskas vine la Satu Mare. Concert cu ocazia Micii Uniri

Vineri, 25 ianuarie 2019, ora 19.00, sala Octavian Bud de la Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu” va găzdui un concert de muzică pop și folk cu Magda Puskas, Florin Ștefan, Adina Hodișan, Marius Georgescu, Rareș Suciu, Iști Vaida și Luiza Molnar. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural ”G.M.Zamfirescu” cu ocazia Unirii Principatelor Române iar intrarea este liberă.

Magda Puskas și-a început activitatea muzicală din fragedă copilărie, a participat la festivaluri și turnee de muzică ușoară, în grupuri folk. Începând cu anul 1981 a devenit membră activă a Cenaclului Flacăra alături de Sorina Bloj iar mai târziu alături de Tatiana Stepa. Aici s-au născut hiturile ”La o cană cu vin”, ”Din copilărie”, ”Taina”, ”Desculț prin zăpadă” etc. Din 1989 Magda Puskas și-a continuat activitatea în Cenaclul ”Totuși Iubirea”, fiind una dintre artiștii consacrați care au luptat pentru resuscitarea folkului românesc după anul 2000. A urmat o lungă colaborare cu Valentin Moldovan apoi cu Ioan Onișor iar turneul național ce a marcat cei 30 de ani de folk i-a adus o colaborare de succes cu muzicieni de excepție: Tcha Limberger, Florin Ștefan, Aladar Pusztai, Cătălin Pop și Oana Pop.

Florin Ștefan este un instrumentist polivalent, născut în Baia Mare în 1977. Urcă pe scenă pentru prima dată la vârsta de 12 ani, acompaniat de chitară. Ani la rând, Florin Ștefan înlănțuie colaborările cu diverși artiști și formații, atât pe plan local, dar și internațional. Parcursul său artistic este îmbogățit de studii în domeniul muzical dar și din sfera etnografiei. Florin Ștefan este pasionat de culegerea de cântece străvechi și tehnici care, astăzi, îi permit să stăpânească măiestria Tulnicului, Cobzei, Sazului, Tilincăi, Lirei și Naiului. De-a lungul carierei sale artistice, Florin Ștefan susține concerte și colaborează la diferite proiecte, multiplicând stilurile muzicale (clasic, folk, jazz, rock, fusion, chill out și gipsy) atât în țară cât și în străinătate, alături de artiști din Elveția, SUA,Brazilia. În 1998, Florin Ștefan începe colaborarea cu trupa Semnal M, cu care lucrează și în prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.