Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

Magyar Lorand: Sute de fermieri nu au primit încă prima tranșă din plățile pe terenul agricol

Magyar Lorand: este revoltătoare situația survenită, trebuie luate imediat măsuri pentru ca fermierii să intre cât mai repede în posesia banilor.

Întârzie sprijinul acordat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fapt ce afectează sute de fermieri din județul Satu Mare. O parte din fermierii județului au intrat deja în posesia banilor, însă aceia ai căror ferme au fost evaluate în perioada 1 iulie – 1 octombrie nu au beneficiat încă de acest sprijin. În urma verificărilor de teledetectare, angajații APIA s-au deplasat, în multe cazuri, la fața locului, fapt care a prelungit, împreună cu prelucrarea datelor, finalizarea procedurii care este, în sine, foarte lungă.

Controalele de teledetectare sunt considerate, de altfel, cele mai precise, deoarece cu ajutorul lor pot fi determinate cu mare precizie dacă agricultorul deține într-adevăr acele culturi pe care le-a declarat în cererea de solicitare.

„Voi face la București tot posibilul pentru ca subvențiile să fie virate în cel mai scurt timp posibil. Este revoltător faptul că procedura din cadrul APIA se derulează atât de lent, deoarece fermierii contează mult pe acești bani. Pentru ei contează mult fiecare săptămână, fiecare lună. Voi aborda problema și în comisia pentru agricultură, deoarece această incertitudine poate provoca probleme grave pentru agricultori” – a declarat Magyar Lorand, deputat parlamentar.

„Alegerile pentru Parlamentul European sunt foarte importante și dacă ne referim la subvenții: va fi nevoie ca UDMR să se prezinte într-un efectiv cât mai mare în plen pentru a preveni reducerea cuantumului subvențiilor și pentru a facilita simplificarea birocrației, respectiv ca plata să nu întârzie nici în cazul unor controale” – a adăugat deputatul.

Viața fermierilor este îngreunată nu doar de întârzierea plății sprijinului din eșantionul de control: întârzie și sprijinul acordat pentru combustibil solicitat pe al treilea trimestru.

 

 

3 comentarii

  1. Lyly Răspunde

    Acum UDMR este in opozitie???

  2. Satmareanul Răspunde

    Deci dl deputat mergi si tu si bea o bere!

  3. József Knoblich Răspunde

    Pe la noi așa se zice: “Mai rău să nu fie…” , dar din păcate este… Suntem în jur de 500 de proprietari de teren, care nu numai că nu primesc plățile de la APIA, dar și terenurile au fost expropriate fără despăgubire!!!, numai din motivul că terenurile respective “au picat pe traseul centurii de ocolire a Municipiului Satu Mare”… Deci nici pământ și nici bani…! Nu s-a respectat legea exproprierii “Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică” și nici metodologia de aplicare a acestuia!!! Ce părere aveți Domnule Deputat despre acest lucru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.