Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Mani Gyenes a luat startul în prima probă specială la Dakar 2019

Deși se află încă în perioada de recuperare după fractura suferită la brațul drept, Emanuel Gyenes a hotărât să participe la ediția 2019 a Raliului Dakar. Sătmăreanul a fost prezent aseară, la Lima (Peru), la startul festiv, iar astăzi a plecat în prima etapă.

Startul festiv a fost programat în Lima, pe 6 ianuarie la ora locală 15.00 (ora României 22:00), iar prima etapă, cea de astăzi (luni, 7 ianuarie) îi va duce pe concurenți din capitală în orașul Pisco. Mani Gyenes a luat startul astăzi (ora României 17.46) la prima probă specială, pe o distanță de 84 de kilometri. Pe proba specială motocicletele au plecat în ordine inversă numerelor de concurs.

Marți, pe 8 ianuarie, este programată o etapă în care motocicliștii vor avea un traseu îngreunat de urmele lăsate de mașini. Din pricina temperaturilor ridicate și a modificării nisipului, care devine extrem de fin pe timpul zilei, organizatorii au decis să dea startul întâi mașinilor și apoi motocicletelor.

Foto de la startul festiv:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.