Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Penitenciarul Satu Mare, supraaglomerat. Deţinut ţinut în cameră neîncălzită, fără saltea!

Penitenciarul Satu Mare este supraaglomerat. Un deţinut proaspăt încarcerat este ţinut de două zile într-o încăpere neîncălzită şi pe un suport de pat din metal fără saltea.

Sătmăreanul, în vârstă de 22 de ani, a fost încarcerat în data de 3 ianuarie şi depus iniţial în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, având o condamnare de un an de închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.

După perioada de carantină de 21 de zile a fost transferat iar de atunci este ţinut într-o încăpere în care nu există nici saltea pe care să doarmă.

“L-au ţinut la carantină 21 de zile, aşa zice legea, după care l-au mutat în puşcărie, la izolator, o cameră cu două paturi, cu toaleta la cap, fără geamuri, fără saltea, pentru că nu au locuri. Nu au locuri să îl ducă în cameră normală, aşa au zis. El nu a omorât pe nimeni! E frig în cameră. O să-l caut şi pe avocat să văd ce pot să fac. A zis că nici saltea nu are, doarme pe fierul de la pat”, a declarat mama acestuia, pentru PortalSM.

 

14 comentarii

  1. Adriana Cuha Răspunde

    Da…. Este vorba de un băiat de 22 de ani condamnat pt un accident rutier! Condiții groaznice sa dormi la un pas de un wc turcesc chiar sub nasul lui…. Fără căldură fără saltea…. Astea sunt condițiile în care bietul băiat sta!!!

  2. Adriana cuha Răspunde

    Dacă 21 de zile erau carantina… atunci asta ce este carcera???? Este cineva cine poate sa facă ceva??? Dacă făcea un viol sau o crima cu siguranță era cazat într-o camera normala!!!

  3. cetatean Răspunde

    Deci pentru un accident de circulație a fost închis? Dar a omorât pe cineva??!!! a furat milioane de euro???

  4. Marian Răspunde

    Nu a omorât pe nimeni și din păcate nu a furat milioane de euro.dacă fura câteva milioane de euro nu era acolo.

  5. Nae Răspunde

    Chiar nevinovat a ajuns acolo saracul baiat ?. Nu a omorat pe nimeni, nu a “facut viol”, totusi de ce a fost retinut ?. Avand condamnare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei nu inseamna neaparat ca este vorba de un accident.

  6. Nae Răspunde

    Cetatene, daca ti-ar fi furat masina ce ziceai ?

  7. Nae Răspunde

    Adriana Cuha, cand, unde si in ce conditii a avut loc accidentul ?

  8. x-ulescu Răspunde

    care il luati acasa ?? il mai trimiteti cu masina la spalatorie , sau sa faca plati cu cardul vostru ?? din aia milosiii ?Sa dea in judecata puscaria pentru conditiile de cazare

  9. a Răspunde

    Poi ce sa mai zicem de politicieni? Cand un mucea destept inchis la 22 de ani pt cine stie cate incalcari ale codului rutier se plange de saltea cu arcuri tari? Ce plm e curat? Ce la puscarie e 5*? Inainte de asta parca se dadea smecher cu IO (Alesul lui Dumnezeu).

  10. SC Răspunde

    Voi astia de mai sus cu comentariile,mizez pe faptul ca sunteti un fel de Sfinti sau semi-zei.(Nae,x-ulescu,a)
    Nu ati gresiti cu nimic in viata voastra perfecta!
    Sau va este greu sa va uitati in curtea voastra?
    Sigur ca nu sunt de acord cu persoanele cu un comportament antisocial,dar aici vorbim de umanitate tampilor.
    Pedeapsa persoanei respective care este incarcerata este privarea de libertate si atat!
    Daca ar fi dupa voi,nu mai reintegrati pe nimeni in societate,ii condamnati la moarte direct.
    Bai,dar numai voi mergeti la vot tot timpul?

  11. cetatean Răspunde

    Aceasi fapta repetata :Alcool+ accident

    • SC Răspunde

      Foarte bine!
      Sa isi ispasasca pedeapsa!
      Speram sa se invete minte si sa revina din detentie cu o alta perspectiva asupra vietii cotidiene si sociale.
      Dar asta nu inseamna ca trebuie sa steie in conditii inumane.
      Sigur,se putea intampla si mai rau…
      Putem sa creionam un final mult mai tragic in urma accidentului,de exemplu cu decesul unei persoane dragi noua,cei care convietuim cu aceste persoane razvratite.
      Avem nevoie disperata de un program de reintegrare sociala serios,pentru a putea sa readucem in sanul societatii persoanele cu probleme de conduita.
      Nu putem sa-i excudem pur si simplu dintre noi.
      Acele persoane au nevoie de ajutor!

      • Unu' Răspunde

        Va, sărăcuțul!

        Hai să ne fie milă de ăștia care omoară oameni nevinovați pe șosele din cauza alcoolului, căci doar suntem creștini …
        Plm! Sper să și-o ia în cur!
        Dumnezeu iartă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.