Ultima actualizare: azi, 16:07
Locale

Susținere pentru Mani Gyenes. Planuri mari pentru ediția viitoare a Raliului Dakar

Chiar dacă a abandonat Dakarul în acest an, din cauza accidentării foarte grave, Mani Gyenes beneficiază în continuare de susținerea sponsorilor. Riderul sătmărean se va pregăti asiduu pentru ediția viitoare a raliului și promite să se revanșeze.

În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul Autonet, reprezentanții companiei au declarat că Mani Gyenes va fi în continuare susținut. ,

,Chiar și în lumea business-ului, a afacerilor, uneori sunt probleme, mici, mari, grave, mai puţin grave, dar tot mergem înainte. Singura diferenţă e că voi vă antrenaţi tot anul şi aveţi 10 zile în care se întâmplă totul şi de asta devine mai complicat şi dureros. Noi în continuare ca şi strategie de sponsorizare o să-l susţinem pe Mani. Eu cred că Mani a fost mult mai trist şi dezamăgit şi sentimente mai puţin bune decât noi. Când a păţit acel accident noi l-am asigurat că nu se întâmplă nicio problemă nici cu sponsorii, nici cu noi”, a spus Illonczai Tamas, managerul de marketing.

Mani a declarat că, dacă era recuperat sută la sută, ar fi reușit să continue cursa chiar și după acea căzătură. După acest insucces, riderul promite să se revanșeze anul viitor cu un rezultat foarte bun.

Accidentarea la braț îl va ține pe Mani departe de motocicletă în următoarea perioadă. Astfel, până în luna aprilie, riderul sătmărean va lua o pauză.

Referitor la ediția viitoare a raliului, Mani a mai precizat că nu va mai merge la categoria Malle Moto pentru că i-a creat nenumărate probleme. Astfel, la ediția 2020 a Dakar, Mani Gyenes va concura cu asistență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.