Ultima actualizare: azi, 11:11

Locale

Acasă, fără părinți. Suferința copiilor sătmăreni cu părinții plecați la muncă în străinătate

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Satu Mare luptă pentru sprijinirea copiilor care se află în risc de separare de familie. Astfel, pe lângă proiectul ,,Suntem aici pentru tine!” care îi va sprijini pe copiii cu părinți deținuți, se are în vedere și ajutarea copiilor sătmăreni ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Astfel, se vrea dezvoltarea proiectului ,,Alături de tine!”, care să vină în sprijinul copiilor cu părinții plecați peste hotare, iar în acest sens reprezentanții Primăriei Satu Mare vor să atragă granturi nerambursabile. Acest proiect are în vedere ajutorarea a 250 de copii care se află în risc de separare de familie.

În cadrul proiectului, se vrea înființarea de servicii sociale care să furnizeze sprijin în vederea asigurării dreptului la identitate, sănătate și educație pentru copiii care se află în risc de separare de familie și furnizarea de sprijin în cadrul unui centru de zi pentru 150 de copii din municipiul Satu Mare ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. De asemenea, se va pune accent pe dezvoltarea de servicii sociale cu scopul prevenirii separării copilului de familia sa.

Perioada de implementare a proiectului este de maxim 36 luni, dar nu poate depăși perioada POCU 2014-2020, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului nu poate depăși echivalentul în lei a maxim 1.3000.000 euro.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea înaintării spre finanţare a propunerii de proiect ,,Alături de tine!″ finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 se va afla pe masa consilierilor locali mâine, joi, 28 februarie.

 

Un comentariu

  1. socant Răspunde

    asta e facatura gunoaielor comuniste de la iliescu in jos si pana in prezent, distrugatori de familii si de vieti, sa va arate soarta aceeasi fata si apoi sa va putreziti in iad pentru o eternitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.