Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

FOTO. Două accidente în același timp, pe DN 19. Ce spune Poliția Satu Mare

Polițiștii rutieri careieni au efectuat cercetarea la fața locului, în cazul celor două accidente rutiere soldate cu vătămarea corporală a trei persoane, produse ieri pe DN 19.

Ce spun polițiștii:

Concret, în cursul după-amiezii de ieri, luni, 11 februarie, în jurul orei 13.40, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost sesizați, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 19, între localitățile Petrești și Carei.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din oraș Ulmeni, județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător, fiind lovit de un autoturism care se afla angajat în depășire, condus în același sens, de un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Pișcolt.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a primului conducător auto menționat și rănirea gravă a unui pasager, de 31 de ani, care se afla în cel de al doilea autoturism implicat.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

Tot, ieri, 11 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Carei s-au sesizat despre producerea unui alt eveniment rutier pe același tronson de drum.

Astfel, un conducător auto, de 81 de ani, din localitatea Pișcolt, pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare, a intrat în coliziune din spate cu un autoturism condus de o femeie, de 57 de ani, din municipiul Carei, care circulând în fața sa a frânat la locul comiterii accidentului rutier prezentat anterior.

În urma coliziunii, a rezultat rănirea ușoară a șoferului, de 81 de ani. De asemenea, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În ambele accidente rutiere se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc, în dosarele penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa – IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.